Autostrada de Centură a Capitalei, întârziată de contestaţii

  • Firma turcească Nurol a câştigat licitaţiile pentru Lotul 3 al A0.
  • Alte 6 firme au contestat rezultatul licitaţiilor.
  • Lotul 3 va avea 8,6 kilometri în care vor fi investiţi peste 428 de milioane de lei.
2336 afișări
Imaginea articolului Autostrada de Centură a Capitalei, întârziată de contestaţii

Mediafax

Firma turcească Nurol a câştigat licitaţiile organizate de CNAIR pentru construirea lotului 3 din Centura Capitalei pentru suma de peste 428 de milioane de lei. Dar lucrările nu vor începe prea curând, pentru că alte şase firme au contestat licitaţia.

Pe lista contestatarilor sunt firmele greceşti Aktor şi Intrakat, companiile turceşti Ictas şi Mapa, Impresa Pizzarotti din Italia şi China Civil Engineering Construction Corporation.

În cazul de faţă nu putem semna contractual cu antreprenorul, de proiectare şi execuţie până nu se rezolvă, soluţionează contestaţiile. (...) Banii ăia pe care îi pierdem nu se mai întorc. Noi avem nişte exerciţii de finanţare. E păcat să nu cheltuim în acest exerciţiu banii alocaţi proiectelor care aveau termen de contractare,” a declarat MARIANA IONIŢĂ, director CNAIR

Lotul 3 al Autostrăzii de Centură a Bucureştiului va avea 8,6 kilometri pentru care sunt stabilite o durată de proiectare de un an şi un timp de executare de un an şi jumătate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici