Băsescu: Disponibilizările la MAI vor continua. Nu a fost afectată capacitatea operativă. Declaraţiile preşedintelui la finalul şedinţei CSAT

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că în CSAT s-a discutat despre restructurarea MAI, menţionând că disponibilizările la această instituţie vor continua şi precizând că cele care s-au făcut până acum nu au afectat capacitatea operativă a Ministerului.

1966 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Disponibilizările la MAI vor continua. Nu a fost afectată capacitatea operativă. Declaraţiile preşedintelui la finalul şedinţei CSAT

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"S-a făcut o analiză legată de procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acest proces a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii. În acelaşi timp, au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne - şi acest proces va continua. Toate elementele care au fost prezentate arată că nu a fost diminuată cu nimic capacitatea operativă a Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliţie, jandarmi, pompieri sau alte structuri ale MAI", a spus Băsescu.

Întrebat care este numărul persoanelor care vor mai fi disponibilizate şi daca s-a stabilit şi un termen-limită până la care să se încheie restructurarea, şeful statului a spus: "Doamnă, ştiu că aveţi nevoie de un titlu în seara asta pe toate televiziunile. Ce vă pot spune este că procesul poate merge înainte după ce se aprobă Statutul Poliţistului, pentru că se intenţionează crearea condiţiilor pentru transferul unor activităţi ale poliţiei către administraţiile locale - ordinea publică, spre exemplu - şi trebuie să lucrăm puţin la ajustarea Statutului Poliţistului".

Preşedintele a spus că planul de disponibilizări pentru 2011 avea în vedere 10.000 de persoane, iar până la ora şedinţei CSAT de joi fuseseră disponibilizate 9.330 de persoane, ceea ce înseamnă că până la finele anului este foarte posibil să se atingă obiectivul propus.

"Cred că până la sfârşitul anului, până la 31 decembrie, s-ar putea să fie chiar pe cifră acest proces de restructurare, şi el va continua şi prin prisma aplicării reglementării «la şapte persoane care pleacă, doar una poate fi angajată» - sigur, având în vedere necesitatea menţinerii integrale a capacităţii operative a Jandarmeriei şi a Poliţiei", a spus şeful statului.

Totodată, întrebat despre faptul că luna trecută spunea că restructurările din MAI s-au făcut până la acea dată cu interese de familie, el afirmat: "Da. Ministrul m-a convins ca presă nu avea dreptate. Deci, ministrul m-a convins că presa nu avea dreptate atunci când spunea că s-au menţinut familiile şi... Cei care, dacă din familie sunt din tată în fiu poliţist, dacă fiica unui poliţist a făcut Academia, nu poţi s-o dai afară doar fiindcă este fiica unui poliţist şi urmează tradiţia familiei".

El a mai precizat că la MAI va fi un proces normal de restructurare. "Cred că sunt nişte detalii care ţin de specialiştii din Ministerul de Interne; ei ştiu unde au excedente, unde au personal insuficient. Deci nu aş putea să vă spun din ce birou sau din ce activitate vor fi reduse persoane. (...)", a spus preşedintele.

Întrebat dacă restructurările vor fi făcute pe criterii de performanţă, preşedintele a spus: "Şi dacă s-ar face pe alte criterii, tot n-ar declara cineva că e pe alte criterii. (...) Eu sper că va fi pe criterii de performanţă, aşa cum am fost informat astăzi".

Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu de la finalul şedinţei CSAT:

- Să nu vă aşteptaţi decât la un proces normal de restructurare în M.A.I. Specialiştii din minister ştiu unde au excedente, unde au personal insuficient. Eu sper că disponibilizările vor fi pe criterii de performanţă

- Disponibilizările nu au afectat capacitatea operativă a M.A.I.

- Planul de disponibilizări pentru 2011 avea în vedere 10.000 de persoane, iar până la ora şedinţei CSAT de joi fuseseră disponibilizate 9.330 de persoane, ceea ce înseamnă că până la finele anului este foarte posibil să se atingă obiectivul propus

- Procesul de restructurare poate merge înainte după ce se aprobă Statutul Poliţistului, pentru că se intenţionează crearea condiţiilor pentru transferul unor activităţi ale poliţiei către administraţiile locale - ordinea publică, spre exemplu - şi trebuie să lucrăm puţin la ajustarea Statutului Poliţistului

- România se apropie de un moment când forţele aeriene nu vor mai fi operaţionale

- Nu ştiu câte avioane F16 vom putea cumpăra. România s-a angajat cu 48 de avioane multi-rol

- Trebuie să avem în vedere că cele două soluţii s-ar putea să fie mai costisitoare decât găsirea unei soluţii de finanţare pe termen lung a achiziţiei de aeronave

- Am cerut să se ia în calcul şi faptul că o prelungire a resursei actualelor avioane este extrem de scumpă iar dacă ajungem la situaţia în care alte state NATO ne-ar asigura patrularea aeriană, am fi în situaţia de a plăti această prestaţie

- România trebuie să evite situaţia în care alte ţări ar veni să execute misiunile de patrulare aeriană. Este şi costisitoare şi umilitoare din punct de vedere al capacităţii forţelor armate în general şi al forţelor aeriene în special

- România nu este încă în poziţia de a spune că îşi va respecta obligaţiile asumate atunci când a intrat în NATO, şi anume de a contribui cu 48 de astfel de avioane la forţele NATO, dar şi la apărarea propriului teritoriu

- Se prefigurează o situaţie critică. În 2015, avioanele pe care le avem îşi epuizează resursa

- Din punct de vedere legal, activităţile de transformare şi adaptare precum şi activităţile de dotare cu rachete aeriene ale bazei de la Deveselu pot să înceapă

- Astăzi am promulgat legea pentru ratificarea acordului dintre România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice care s-a semnat la 13 septembrie 2011

- Trebuie să găsim în cel mai scurt timp formule pentru a ne putea revitaliza forţele aeriene

- Totuşi în aceşti oameni s-a investit şi am convingerea că mai pot fi găsite cadre care provin din alte sisteme decât din şcolile MAI şi care pot fi trimise de unde au venit pentru a se crea locuri promoţiei 2011

- Până la urmă nu înţeleg de ce se scot absolvenţi pe bandă rulantă, care sunt şi absolvenţi de Drept în acelaşi timp, iar Ministerul de Interne nu are posturi să-i angajeze

- Promoţia anului 2012 trebuie corect calibrată din punctul de vedere al nevoilor

- Practic se generează locuri de muncă pentru instructori, profesori în aceste şcoli şi se produc absolvenţi pe care Ministerul de Interne nu-i poate absorbi

- Am observat, şi nu se justifică a mai continua, promoţii mari din şcolile de subofiţeri şi de la Academia Alexandru Ioan Cuza care nu pot fi angajate

- Au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne - şi acest proces va continua. Toate elementele care au fost prezentate arată că nu a fost diminuată cu nimic capacitatea operativă a Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliţie, jandarmi, pompieri sau alte structuri ale MAI

- S-a făcut o analiză legată de procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acest proces a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii

- Aici vizez în primul rând cooperarea dintre SRI şi DGIPI, DGIPI urmând să se concentreze în mod fundamental să furnizeze poliţiştilor şi procurorilor informaţiile legate de crima organizată, iar atunci când depistează subiecte, acţiuni care vizează securitatea naţională să le transfere imediat SRI

- Aici am dorit să precizez foarte clar pentru structurile de informaţii că în următorul CSAT, când vom aproba dispersarea misiunilor pe fiecare structură de informaţii, am exigenţa extrem de fermă ca fiecare să se ocupe şi să îndeplinească misiunile pentru care a fost creat

- Ce s-a stabilit în această şedinţă a Consiliului a fost legat de aprobarea planului de priorităţi informative pentru structurile de informaţii, fie că vorbim de SRI, SIE şi structurile de informaţii ale MAI

- MApN va disloca o fregată de tip T 22 cu elicopter şi având la bord o echipă, un grup pentru operaţiuni speciale, în Oceanul Indian în operaţiunea UE, Atalanta. Este vorba despre zona Golfului Aden, în Oceanul Indian, pentru protejarea navelor comerciale de actele de piraterie

- În ceea ce priveşte rezervele, pentru anul 2012, în ţară vor fi gata de intervenţii unităţi cumulând un efectiv de 1210 militari, forţe dislocabile în orice moment.

- Astăzi s-a aprobat planul de forţe ale misunilor din străinătate. Deci avem o diminuare cu 177 de militari comparativ cu anul 2011. Se menţine însă participarea în Afganistan, Kosovo şi Bosnia-Herţegovina

- Astăzi s-a aprobat planul de forţe pentru misiuni în străinătate. Misiunile vor fi îndeplinite, din punct de vedere al MApN, de un număr de 2.348 de militari aflaţi simultan în teatrele de operaţii

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici