Băsescu, întâmpinat la Dorohoi de sinistraţi care au început să plângă, strigând că nu mai au nimic

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri după-amiază, în jurul orei 17.00, în municipiul Dorohoi, grav afectat de inundaţii, fiind întâmpinat de oameni care au început să plângă şi să strige că nu mai au nimic.

Băsescu, întâmpinat la Dorohoi de sinistraţi care au început să plângă, strigând că nu mai au nimic (Imagine: Liliana Bujdei/Mediafax Foto)

Băsescu a ajuns la Dorohoi însoţit de miniştrii Elena Udrea şi Gabriel Oprea.

Şeful statului a mers la câteva case din municipiul Dorohoi grav afectate de revărsarea apelor, iar la vederea acestuia oamenii au început să plângă şi i-au strigat că nu mai au nimic şi că nu au bani să îşi construiască noi locuinţe.

O femeie în vârstă a cărei casă a fost vizitată de preşedinte i-a strigat acestuia să nu mai taie pensiile şi alocaţiile, preşedintele răspunzându-i că nu s-au tăiat pensiile şi întrebând-o ce pensie are. Femeia i-a spus că are o pensie de 300 de lei, iar preşedintele a întrebat-o câţi ani a muncit. Femeia a răspuns că a muncit 12 ani, şeful statului replicând: "cam puţin pentru o viaţă de om".

Un alt localnic i-a cerut preşedintelui să îl ajute şi să îi dea o casă, iar acesta a răspuns: "Cine vă promite că vă face trei case minte. Haideţi să facem una".

Aproximativ 2.500 de locuinţe şi gospodării din judeţul Botoşani au fost inundate, în ultimele opt zile, de apele râurilor Prut, Siret, Jijia, Buhai şi Miletin, iar peste 3.800 de persoane au fost evacuate şi salvate, arată un bilanţ provizoriu transmis, vineri, de ISU.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, în perioada 22- 30 iunie au fost afectate mai multe localităţi din 43 de oraşe şi comune ale judeţului.

În total, au fost evacuate din calea apelor 3.800 de persoane. Mai mult de jumătate dintre persoanele evacuate sau salvate, 2.820, provin din municipiul Dorohoi.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
DOROHOI ,
COMENTARII
  • oana 2 iul 2010

    basescu este un om extraordinar care isi iubeste poporul si face asemenea vizite desi programul sau este foarte incarcat. Mare om!

  • PE MARII SI TARI, DU-TE! 2 iul 2010

    asta nu e om.!? ...........e ANIMAL,!!!!!!! STIE EL CA PE TIMPURI SOTIILE NOASTRE STATEAU ACAS A SI CRESTEAU COPIII,..............DE UNDE * SA MUNCEASCA FEMEIA AIA 40 DE ANI, , DU-CASE PE PUSTIU EL NU NOI!,.........
    APROPO,,,,,,,,,,, AM 2 COPII SI NEVASTA-MEA ARE 5,5 MIL LEI VECHI SALARIU.
    OARE CE PENSIE VA AVEA EA!?
    CREDE-TI CA VOI TRAI 100 DE ANI, CA EA SA NU AIBA NEVOIE DE BANII EI DIN PENSIE!?

  • babusca 2 iul 2010

    fiecare trebuie sa munceasca ca sa traiasca nu unii o viata si altii 5 ani si sa-si trga banii de la stat

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa