Băsescu: Românii nu mă vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor. N-am dormit o noapte atunci

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1 TV, că românii nu îl vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor, el relatând că după ce a făcut anunţul nu a dormit o noapte şi că se gândea atunci la ce a înţeles fiecare român din această decizie.

484 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Românii nu mă vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor. N-am dormit o noapte atunci

Băsescu: Românii nu mă vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor. N-am dormit o noapte atunci (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Românii nu mă vor ierta niciodată pentru mai 2010", a spus Traian Băsescu, referindu-se la momentul când a făcut anunţul că salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25%.

El a precizat că, de obicei, seara când ajunge acasă îşi sărută copiii şi soţia, iar apoi stă "la taclale".

"În seara aceea, n-am putut vorbi nici cu soţia, nici cu fiica cea mare, care era acasă şi n-am putut dormi o noapte", a adăugat preşedintele. El a precizat că se gândea "ce a înţeles orice român din această decizie".

"Asta o s-o duc probabil toată viaţa", a mai spus preşedintele la B1 TV.

El a menţionat că până în acea zi a crezut că nimic nu poate egala experienţa de comandant de navă.

Întrebat de ce a făcut el acel anunţ, Traian Băsescu a răspuns: "După ce termin mandatul, o să vă spun de ce am anunţat eu".

Şeful statului a mai spus că atunci nu a dormit o noapte, dar cine ştie câte nopţi n-ar fi dormit dacă nu ar fi fost luată acea decizie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici