Becali susţine impozitarea averilor nejustificate pentru că banii negri vor fi "albiţi" de stat

Gigi Becali a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că legea privind impozitarea averilor nejustificate este foarte bună pentru că în acest fel banii respectivi se duc şi la bugetul de stat şi pot fi integraţi în circuitul economic, devenind bani "albiţi de stat".

61 afișări
Imaginea articolului Becali susţine impozitarea averilor nejustificate pentru că banii negri vor fi "albiţi" de stat

Becali susţine impozitarea averilor nejustificate pentru că banii negri vor fi "albiţi" de stat (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Întrebat ce părere are de legea privind supraimpozitarea averilor nejustificate, Becali a răspuns: "Eu cred că este foarte bună".

"Decât să ţină omul banii ascunşi, nici să nu aducă un uzufruct, mai bine plăteşte un impozit la statul român şi după aia vin şi banii la vedere, ia şi statul impozit, se folosesc şi acei bani ai acelor persoane, care vor intra în circuitul economic al României", a susţinut Becali.

El a subliniat că în acest fel "banii negri" devin legali, prin impozitare.

"Adică banii care i-au câştigat oamenii cum i-au câştigat deja să fie legali. Să albească banii cum ar fi. Asta de fapt e o albire a banilor negri, la nivel naţional. Se practică. Se practică, fac statele lucrul ăsta pentru interesul naţional", a conchis Gigi Becali.

Guvernul va asigura până la finele lunii martie necesarul de personal pentru departamentul din ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari, structura urmând să devină operaţională până în august, după ce vor fi aprobate şi normele de aplicare, reiese din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI

"Vom continua eforturile pentru a îmbunătăţi administrarea taxelor şi lupta împotriva evaziunii. Ordonanţa privind persoanele cu venituri mari a fost aprobată la finele lunii decembrie, îndeplinind astfel ţinta indicativă. (...) Vom asigura necesarul de personal pentru noul departament de analiză până la finele lunii martie şi vom dezvolta şi implementa o strategie de risc în linie cu cele mai bune practici până în August 2011", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici