Bogdan Olteanu ar putea ieşi din închisoare. Tribunalul Bucureşti dispune admiterea cererii de revizuire formulată de fostul viceguvernator BNR

  • Printr-o hotărâre pronunţată astăzi, 8 iulie 2022, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a dispus admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de Bogdan Olteanu şi a dispus suspendarea executării hotărârii de condamnare la pedeapsa de 5 ani închisoare care i-a fost aplicată in 2020 pentru acuzaţii de trafic de influenţă.
  • De asemenea, instanta a dispus rejudecarea dosarului penal in care a fost condamnat Bogdan Olteanu.
1158 afișări
Imaginea articolului Bogdan Olteanu ar putea ieşi din închisoare. Tribunalul Bucureşti dispune admiterea cererii de revizuire formulată de fostul viceguvernator BNR

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe faptul că Bogdan Olteanu a fost autor al aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate precum cele care au condus la Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, referitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale. Hotărârea de rejudecare a cauzei este definitivă, astfel ca procesul dlui Bogdan Olteanu se va rejudeca incepând din toamna acestui an.

Excepţia de neconstituţionalitate şi cererea de revizuire au fost formulate de o echipă formată din avocaţii Radu Chiriţă şi Ştefan Alexandru din cadrul SCA Chiriţă şi asociaţii şi de avocatul Andrei Sorescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici