Borboly: CJ Harghita vrea să transforme aerodromul de la Ciceu într-un aeroport internaţional

Şeful CJ Harghita, Borboly Csaba, spune că instituţia vrea să transforme aerodromul de la Ciceu într-un aeroport regional internaţional, care să lege Miercurea Ciuc de Bucureşti şi de Budapesta şi să opereze zboruri regulate, pentru a încuraja dezvoltarea turismului şi atragerea investitorilor.

Presedintele CJ Harghita, Borboly Csaba (Imagine: Vargyasi Levente/Mediafax Foto)

"Cred că propunerea noastră se bazează pe nişte fundamente bine gândite şi cred că acest proiect este realizabil, pentru că vorbim despre un aeroport care deja este funcţional (aerodromul de la Ciceu - n.r.), nu vorbim despre o idee, despre un vis, ci despre ceva care funcţionează de ani la rând şi este al doilea aeroport, momentan, după aeroportul privat de la Tuzla. Vrem să legăm Miercurea Ciuc de Bucureşti şi să legăm Miercurea Ciuc de Budapesta. Aceasta este ideea noastră, pentru că, după cum se vede, autostrăzile nu prea sunt proiectate pe teritoriul judeţului nostru", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, aeroportul ar urma să faciliteze atragerea investitorilor străini, în special din Ungaria, care călătoresc 10-12 ore cu autoturismul sau cu trenul până în Harghita, "un avantaj" fiind şi faptul că limba vorbită de majoritatea populaţiei judeţului este maghiara.

Borboly a susţinut că aeroportul ar contribui, de asemenea, la ieşirea din "impasul economic" în care se află judeţul Harghita, dar şi la dezvoltarea turismului în zonă, ar asigura intervenţiile medicale, precum şi cele în caz de situaţii de urgenţă, în special în cazul producerii unor incendii de pădure.

"Tot atât de importantă este şi latura de sănătate, deci de protejarea vieţii, pe care am putea-o dezvolta şi o altă arie de activitate pe care am dori să ne bazăm este ca în caz de situaţii urgenţă să putem interveni şi pe calea aerului. Avem pagube foarte mari la incendiile de păduri, să le putem localiza şi să putem interveni cu utilajele pe care le-am câştigat prin proiecte europene, eficient şi fără ca viaţa oamenilor să fie în primejdie", a afirmat Borboly.

În prezent, aerodromul de la Ciceu, aflat la şapte kilometri de Miercurea Ciuc, are o pistă artificială înierbată, cu o lungime de 1,2 kilometri şi o lăţime de 50 de metri şi cuprinde trei hangare.

Pentru dezvoltarea acestuia, se propune asfaltarea integrală a pistei, construirea unui terminal de pasageri, instalarea sistemului Non Directional (radio) Beacon (NDB), construirea unei staţii meteo, conectarea aeroportului la utilităţile publice şi instalarea instrumentelor de iluminare.

Aeroportul ar urma să deţină o clădire cu o suprafaţă de 1.500-2.000 de metri pătraţi, pentru asigurarea serviciilor de handling ale pasagerilor şi bagajelor şi pentru alte servicii aeroportuare, precum şi hangare pentru depozitarea şi parcarea aeronavelor, conexiuni rutiere şi locuri de parcare pentru autovehicule.

După ce aceste lucrări ar fi realizate, pe pistă ar trebui să poată ateriza inclusiv avioane de tipul ATR 42­500 şi Basler Turbo 67, avioane ce ating viteze de croazieră de la 389 până la 554 kilometri/oră, cu autonomie de zbor de până la 1.800 de kilometri şi la bordul cărora se pot îmbarca între 38 şi 52 de pasageri.

Obiectivele pe care şi le-a propus Consiliul Judeţean Harghita şi care ar trebui să fie atinse până la sfârşitul acestui an sunt elaborarea studiului de fezabilitate şi înfiinţarea companiei pentru administrarea aeroportului.

Preşedintele CJ Harghita a ţinut să precizeze că "Hargita Airport" se doreşte să fie "complementar" aeroporturilor existente în Târgu­ Mureş şi Bacău, dar şi celui care se va construi la Braşov, urmând ca la Miercurea Ciuc/Ciceu să aterizeze acei oameni de afaceri cărora "nu le convine" cursa care pleacă sâmbătă seara, la ora 19.00, din Budapesta.

"Omul de afaceri care are bani, nu are timp şi momentan nu este deservit aşa cum îşi doreşte. Chiar şi dacă vom intra în Spaţiul Schengen în prima fază pe calea aerului şi a apei, atunci acele cheltuieli cu verificarea documentelor de intrare ar putea fi eliminate şi atât costurile, cât şi timpul de deplasare s-ar micşora. Eu cred că acest aeroport va putea deservi chiar şi Bacăul, chiar şi Mureşul, Neamţul şi Covasna", a mai spus Borboly, fără a preciza care ar fi costurile acestui proiect.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
CJ HARGHITA ,
AEROPORT ,
COMENTARII
  • giuc 23 ian 2015

    Ma alatur si eu celor care spun RUSINE. Autostrada NU, aerport NU ,dar vor sa dezvolte turismul in zona.Cum a facut Cancescu el stie dar se pare ca pista e gata.Trebuie facut un memoriu la Presedinte.Cei care iubesc Brasovul,mobilizare pe FACEBOOK.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
IMAGINI CUTREMURĂTOARE postate de Băsescu pe Facebook: ''Veţi înţelege de ce sunt ÎMPOTRIVA PRIMIRII lor în Europa''