Cadavre ÎNCURCATE la spital. Una dintre familii a realizat eroarea şi a reuşit, în ultimul moment, să oprească înmormântarea rudei sale, care avea loc la km distanţă

Cadavrele a două femei, care au decedat la Institutul Oncologic Bucureşti, au fost încurcate de către aparţinători după ce aceştia au semnat pentru preluarea lor şi au ajuns cu ele acasă, a declarat, pentru MEDIAFAX, Lidia Kajanto, managerul IOB, precizând că s-a deschis o anchetă internă.

1807 afișări
Imaginea articolului Cadavre ÎNCURCATE la spital. Una dintre familii a realizat eroarea şi a reuşit, în ultimul moment, să oprească înmormântarea rudei sale, care avea loc la km distanţă

Cadavre încurcate la preluarea lor dintr-un spital. Una dintre familii a realizat eroarea şi a reuşit, în ultimul moment, să oprească înmormântarea rudei sale care avea loc la sute de km distanţă

"Au fost două paciente decedate în aceeaşi zi, dar preluate de familii în zile diferite. Una fost preluată la Piteşti, joi, iar cealaltă, vineri, la Bacău, ambele fiind preluate de către soţi. Celor de la Bacău, când au ajuns, le-a spus fiica femeii decedate că aceea nu este mama ei. De aici a început tevatura. Au sunat să ia legătura cu asistentul de anatomie-patologică. Imediat, s-a luat legătura şi cu cei de la Piteşti, care o aveau la capelă şi nu ştiu cum de nu şi-au dat seama", a explicat managerul Institutului Oncologic Bucureşti.

Lidia Kajanto a precizat că s-a respectat procedura în sensul că aparţinătorii au semnat pentru preluarea cadavrelor după ce au identificat persoanele decedate.

"Aparţinătorul semnează când pleacă de la morgă cu decedatul. Avem toate documentele cu semnăturile, motiv pentru care am demarat o anchetă internă pentru a afla exact ce s-a întâmplat. I-am întrebat pe aparţinători cum de nu şi-au recunoscut rudele şi au spus că nu şi-au dat seama. Astăzi (sâmbătă- n.r.) au venit ambii soţi şi s-a făcut schimbul", a adăugat Lidia Kajanto, managerul IOB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici