Campionatul European de Fotbal 2020 | Jandarmii români, instruiţi de specialiştii UEFA

Jandarmii români sunt instruiţi, timp de trei zile, de specialiştii UEFA, în cadrul unui seminar organizat la Bucureşti. Reprezentanţii forului european de fotbal le recomandă forţelor de ordine din ţara noastră ca violenţa să fie ultima măsura la care apelează în cazul incidentelor de la meciuri.

298 afișări
Imaginea articolului Campionatul European de Fotbal 2020 | Jandarmii români, instruiţi de specialiştii UEFA

Campionatul European de Fotbal 2020 | Jandarmii români, instruiţi de specialiştii UEFA

În cadrul evenimentului au fost dezbătute practicile folosite în domeniul siguranţei pe timpul meciurilor. Sfaturile specialiştilor vin în contextul în care România va găzdui mai multe meciuri în cadrul Campionatului European 2020.

"În timpul meciului, înainte de meci şi după meci trebuie mereu să asişti riscurile, să îţi faci inspecţiile. Este ideal să previi un risc iminent şi să te focusezi pe o ţintă, nu pe un grup de populaţie, pentru că poate doar o persoană sau două sunt vinovate. Eu sper că acesta va fi metoda de prevenire a incidentelor în stadioane. Regula este ca interveţia să existe doar dacă este necesară, să fie proporţională şi ţintită către cel care o cauzează", a declarat Yuksek Ilknur, expert din cadrul Consiliului Europei.

TITLURILE ZILEI

"Încercăm să promovăm comunicarea între Poliţie şi ceea ce populaţia şi galeriile aşteaptă. Există o gamă largă de grupuri, familii, prieteni care merg la meciuri şi sunt galeriile. Poliţia are şansa de a oferi un mesaj pentru toată audienţa. Realitatea este că şi audienţa are aşteptări diferite. Deci provocarea este de a identifica ce doreşte toată lumea şi ce este legal să faci. Este de subliniat că în cazul unor intervenţii Poliţia trebuie să intervină focusat pentru că masele mari de oameni nu doresc să facă probleme. Trebuie să îi identifice pe cei în cauză, să-i înlăture", a completat Michael Humann, reprezentant al Universităţii din Liverpool.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au precizat că sunt luat în calcul mai multe măsuri prin care România să se adapteze la cerinţele europene în domeniul siguranţei în activităţile sportive, una dintre ele fiind îmbunătăţirea dialogului cu suporterii.

"Orice stat semnatar are obligaţia de a implementa într-o strategie naţională bunele practici pe care Consiliul Europei le-a acumulat timp de 30 de ani. Convenţia face referire la bunele practici conexe celor trei piloni, securitate, siguranţă şi servicii şi acestea sunt descrise în detaliu. Se face vorbire despre cum se realizează dialogul cu suporterii, cum se face dialogul cu cei implicaţi în activităţile de management sportiv, cum să fi proactiv şi nu reactiv. Există o anexă dedicată dedicată exclusiv serviciilor. Cu cât suporterii sunt trataţi mai bine, cu atât comportamentul lor va fi în consecinţă. Dialogul cu lumea este foarte important", a declarat pentru MEDIAFAX, colonel Anton Cernat, şeful punctului naţional de informare fotbal din cadrul Jandarmeriei Române.

"Şi legea şi standardele europene spun că asigurarea măsurilor de ordine în incinta arenelor sportive revine organizatorului, în afară, forţelor de ordine. În condiţiile în care organizatorul nu face faţă sau există situaţii tensionate, venim în sprijinul acestuia. Cam asta este şi politica la nivel internaţional. Se vorbeşte doar de o abordare graduală şi de o folosire în ultimă instanţă a forţei. Convenţia promovează ca fiecare stadion să deţină un bord intern ministerial să spunem şi noi avem acest lucru. Avem Comisia Naţională de Acţiune Împotriva Violenţei în Sport care este la nivel strategic şi coordonează comisiile judeţene. În cadrul acestor structuri noutatea este că ar trebui incluşi reprezentanţi ai suporterilor să avem şi cealaltă perspectivă", a mai precizat Toni Cernat.

Reprezentantul Jandarmeriei s-a referit şi la folosirea materialelor pirotehnice pe stadioane, precizând că suporterii ar putea înlocui torţele cu leduri cu efecte luminoase.

"Sunt noutăţi în ceea ce înseamnă modul de abordare a materialelor pirotehnice. A fost invitat un expert internaţional în ceea ce înseamnă pirotehnie care a făcut un studiu ce prezintă consecinele utilizării materialelor pirotehnice, caracteristicele lor. Practic spune că orice material pirotehnic este un material exploziv, ca atare ar trebui să fie lăsat să se consume de la sine şi să nu intervi pentru că dacă este luat şi pus într-o găleată cu nisip este posibil să explodeze. Specialistul invitat a prezentat şi o alternativă. Există o variantă led, adică un dispozitiv led care provoacă un efect luminos asemănător unui stroboscop, doar că nu poate vătăma. Este o noutate. Respectivele dispozitive, care arată ca nişte lanterne pot fi folosite în mod concertat, pot face jocuri de lumini, poţi face o coregrafie impresionantă fără să aduci vătămări sau pagube materiale şi să suporţi rigorile legii. Este o alternativă pe care încercăm să o promovăm.", a declarat Anton Cernat.

Seminarul ProS4+ organizat de către Jandarmeria Română, reprezentanţi ai Consiliului Europei, UEFA (Union of European Football Associations) şi Universitatea din Liverpool.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici