Carne preparată în toaletă, găsită de Protecţia Consumatorilor

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au găsit, joi, în timpul unui control, în toaleta Gării Făgăraş, un lighean cu carne care urma să fie preparată pe un reşou vechi, angajaţii gării oferind informaţii contradictorii şi susţinând că o preparau pentru consumul propriu.

950 afișări
Imaginea articolului Carne preparată în toaletă, găsită de Protecţia Consumatorilor

Carne preparată în toaletă, găsită de Protecţia Consumatorilor (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, joi, au fost făcute controale în mai multe locuri din Făgăraş, cele mai grave nereguli fiind găsite în gara din localitate.

"Pe lângă nereguli legate de lipsa afişajelor de informare a călătorilor, geamuri sparte, condiţii improprii în gară, am găsit şi nereguli grave în toaleta gării, unde se prepara carne pentru consum. Am găsit un lighean cu carne şi un reşou foarte vechi, iar când i-am întrebat pe angajaţi ce este cu acea carne, am primit informaţii contradictorii. Doamna care se ocupa de toaletă a spus că era pentru consum propriu", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Susanu.

TITLURILE ZILEI

De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au făcut controale la supermarket-uri, la o piaţă agroalimentară, la o grădiniţă de stat şi la taximetrişti.

În toate domeniile s-au constatat nereguli, iar reprezentanţii societăţilor controlate au fost chemaţi la sediul CRPC Braşov pentru a prezenta întreaga documentaţie solicitată.

În piaţa agroalimentară verificată s-a descoperit un spaţiu de cazare total impropriu, cu camere cu igrasie, paturi murdare şi mucegăite şi foarte multă mizerie. Pensiunea respectivă nu avea niciun fel de autorizaţie şi nu se ştie cu siguranţă dacă aparţine Primăriei Făgăraş sau administratorului pieţei, potrivit sursei citate.

Nereguli s-au descoperit şi la o grădiniţă de stat, unde s-au găsit produse alimentare, respectiv dulciuri şi băuturi, expirate, meniuri neconforme din care lipseau date privind alergenii, jucării stricate sau nepotrivite cu categoria de vârstă a copiilor etc. De asemenea, reprezentanţii grădiniţei nu au putut prezenta autorizaţii sau carnete de sănătate ale angajaţilor.

În urma controalelor la taximetriştii făgărăşeni, s-au descoperit nereguli la aparatele de taxat, care nu erau verificate metrologic, iar la unii taximetrişti preţul afişat pe portieră era diferit de cel aplicat.

"Nu au fost aplicate amenzi în urma controalelor, pentru că nu s-a încheiat niciun proces-verbal deocamdată. Au fost invitaţi toţi cei care au fost depistaţi cu nereguli la sediul nostru pentru a prezenta documentaţia necesară, dar cu siguranţă se vor aplica sancţiuni", a spus Susanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici