Căsătoriile gay, interzise în România

Senatorii au decis, miercuri, că familia are la bază căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, adoptând astfel, cu amendamente o propunere legislativă de modificare a Codului familiei.

Căsătoriile gay, interzise în România

Propunerea aparţine unui grup de 26 de parlamentari, majoritatea aparţinând grupului PRM, printre care se numără şi parlamentari ai PSD, PD, PNL şi un parlamentar independent.

În calitate de primă Cameră sesizată, Senatul a adoptat iniţiativa cu 38 de voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi 19 "abţineri".

În prezent, Codul familiei prevede doar că "familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi", fără a preciza dacă soţii trebuie sau nu să fie de sexe diferite.

Formularea pentru care au optat senatorii, la recomandarea Comisiei juridice – sesizată în fond cu această iniţiativă legislativă - a fost propusă de senatorul PRM Verginia Vedinaş.

Pe de altă parte, parlamentarii au respins restul prevederilor din propunerea legislativă, printre care şi pe cea care stabilea că o căsătorie este anulată "la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat cu privire la sexul sau identitatea fizică a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenţă".

În expunerea de motive, alături de o trecere în revistă a definiţiilor date de-a lungul timpului instituţiei căsătoriei, se vorbeşte despre faptul că, în ultimii ani, s-a ajuns ca această instituţie să fie "atacată", punându-se problema legiferării căsătoriei persoanelor de acelaşi sex.

Iniţiatorii au precizat că au introdus această propunere pentru a nu se da loc la interpretări în ceea ce priveşte întocmirea actelor de stare civilă şi pentru a nu se ajunge la situaţia în care "să se solicite ca în România să aibă loc oficierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex".

Reprezentantul Ministerului Justiţiei la şedinţa Senatului, a propus respingerea iniţiativei legislative, el explicând că face acest lucru "nu pentru că propunerile nu ar fi bune" ci pentru că, în prezent, se lucrează în cadrul ministerului la un nou Cod civil care va prelua inclusiv dispoziţiile din propunerea dezbătută miercuri.

"Suntem de acord cu aceste popuneri, dar considerăm că nu este oportun să le discutăm acum pentru că ele vor face parte componentă din noul Cod Civil", a afirmat reprezentantul MJ.

În replică, senatorul PC Gavrilă Vasilescu, care a declarat susţinerea grupului său pentru iniţiativa legislativă, i-a reproşat reprezentantului Executivului că întotdeauna Ministerul Justiţiei se află "cu nu ştiu câţi paşi în urma iniţiatorilor" şi tot timpul doreşte să îi oprească pe aceştia din drum.

"Din 1953, de când a intrat în vigoare Codul Familiei, nu ne-am prins niciunul că, de fapt, expresis verbis, o căsătorie se încheie între un bărbat şi o femeie şi acum veniţi dumneavoastră să vă opuneţi unei asemenea iniţiative", i s-a adresat senatorul reprezentantului Guvernului.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, s-a declarat împotriva precizării în Codul familiei a faptului că se pot căsători doar persoane de sexe diferite, deşi a menţionat că nu este de acord cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

"A aborda atât de abrupt nu este o soluţie pentru viitor" şi nici una "înţeleaptă", a avertizat el, adăugând că introducerea unei astfel de prevederi va avea "efecte foarte reale şi foarte puternice". Potrivit afirmaţiilor sale, un astfel de amendament la Codul familiei ar fi o decizie "mult prea rapidă, cu repercusiuni mult mai mari", "mult prea îndrăzneaţă", care va determina o serie de procese la CEDO introduse de homosexuali şi de lesbiene şi este împotriva intereselor României.

Frunda a avertizat că "homosexualii au drepturile lor", iar problema convieţuirii lor este o realitate şi în România.

"Relaţiile de concubinaj sunt admise şi e normal să fie aşa, dar la căsătorie între persoane de acelaşi sex eu, personal, mă opun", a menţionat Frunda.

"Această problemă trebuie discutată mult mai profund de societatea civilă, de legiuitor, de sociologi, de specialişti în problemele drepturilor omului", a fost de părere Gyorgy Frunda.

Potrivit afirmaţiilor acestuia, problema căsătoriei este un subiect dezbătut la Consiliul Europei şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

El a a menţionat, de asemenea, că în unele ţări ale Uniunii Europene căsătoria între persoane de acelaşi sex este permisă, chiar dacă Biserica catolică s-a opus.

Amintindu-le colegilor de Senat că au trebuit circa zece ani după anul 1990 pentru ca homosexualitatea să nu mai fie "cea mai urâtă infracţiune, după criminali, în Codul Penal', lucru care s-a întâmplat în urma unei activităţi asidue a Consiliului Europei.

"Cred că mai avem nevoie de un timp pentru a găsi mecanismele juridice de reglementare a problemelor homosexualilor, ale drepturilor acestora, fără să se încalce drepturile sociale şi drepturile celorlalţi cetăţeni", a opinat el.

Potrivit acestuia, precizările cerute de iniţiatori nu ar fi necesare în condiţiile în care, în 24 de ani de la intrarea în vigoare a Codului Familiei, nu s-a oficiat nicio altfel de căsătorie decât între un bărbat şi o femeie. "Atunci de ce e nevoie să reglementăm un lucru care funcţionează bine", a întrebat senatorul UDMR.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a arătat, în intervenţia sa, că adoptarea precizării că o căsătorie se încheie între persoane de sexe diferite nu aduce nimic nou în Codul Familiei deoarece ea rezultă şi în prezent din restul reglementărilor din Cod, fără a fi, însă, expres reglementată.

"Pentru poporul român, pentru români, în limba română, în accepţiunea cea mai largă, familia are la bază căsătoria dintre un bărbat şi o femeie", a arătat senatorul social-democrat, care a mai spus că în cuprinsul Codului Familiei există "o serie întreagă" de dispoziţii care duc la o astfel de concluzie.

El a susţinut că proiectul nu contravine niciunei norme europene şi că nu poate fi vorba de vreun conflict cu reglementări sau cutume europene.

Human Rights Watch a adresat Guvernului de la Bucureşti o scrisoare în care aprecia că parlamentarii români ar trebui să respingă modificarea adusă Codului Familiei prin care se prevede că familia are la bază căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 25 comentarii
Taguri:
SENAT ,
CODUL FAMILIEI ,
BĂRBAT ,
FEMEIE ,
CĂSĂTORIE ,
SEX
COMENTARII
  • monacoBoy 22 nov 2010

    da ar trebui spanzuratzi de ce? si "pepe" nu compara gay q necrofili si zoofili kare sunt niste oameni q probleme psihice si asta e dovedit. una e sa faci dragoste intre 2 fete sau 2 baieti si una e sa futzi un cadavru sau o oaie deci nu le baga in aceasi oala si degeaba clocototi k deja sunt…

  • xxxxxxxxxxxxxxxxx 13 iul 2008

    sant deacord cu casatoriile antre persoane de aceleasi sex,se se legalizeze si la noi !

  • gigi normalu' 14 feb 2008

    la crematoriu cu ei, 'tu-le muma-n (aoleu nu, ca le convine)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa