Câştigătoarea premiului de peste 2,5 milioane de lei la Noroc şi-a ridicat joi cecul de la Loterie

Câştigătoarea premiului de 2.577.453 de lei la categoria I a jocului Noroc, o femeie de aproximativ 50 de ani, din Iaşi, s-a prezentat joi la sediul central al Loteriei Române, de unde şi-a ridicat cecul.

1143 afișări
Imaginea articolului Câştigătoarea premiului de peste 2,5 milioane de lei la Noroc şi-a ridicat joi cecul de la Loterie

Câştigătoarea premiului de peste 2,5 milioane de lei la Noroc şi-a ridicat joi cecul de la Loterie

Biletul norocos la tragerea din 30 decembrie a fost jucat la agenţia 22-045 din Iaşi şi a fost completat cu o variantă simpla la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de 12,5 lei, anunţă într-un comunicat Loteria Română.

Câştigătoarea este din Iaşi, are în jur de 50 de ani, este absolventă de studii superioare şi o familistă convinsă. Joacă la Loto de foarte mulţi ani, mereu la aceeaşi agenţie şi, în tot acest timp, nu a câştigat decât sume mici.

A aflat că este câştigătoarea marelui premiu la Noroc abia în data de 3 ianuarie când şi-a verificat biletul. Emoţia a fost mare, inclusiv până la momentul validării biletului şi a înmânării filei cec de către reprezentanţii Loteriei Române.

Primul gând în privinţa folosirii banilor a fost ajutorarea familiei. Femeia a mai spus că va continua sa joace, ca şi până acum, variante simple la Loto 6/49 şi Noroc, cât şi la Joker.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Loteriei Române au precizat că, până în prezent, nu s-a prezentat la sediul central nimeni care să revendice marele premiu la Loto 6/49, câştigat tot la tragerile speciale de Anul Nou.

Două câştiguri de câte 16 milioane de lei s-au înregistrat atunci la categoria I Loto 6/49. Biletele norocose au fost jucate la agenţia 15-013 din Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Biletele au fost jucate în 22 decembrie şi în Ajunul Crăciunului şi au fost completate cu câte trei variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc.

Câştigătorii au la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a intra în posesia câştigului. Pentru aceasta, ei trebuie să se prezinte la sediul central al Loteriei Române din Capitală. Câştigurile a căror valoare unitară brută este de peste 10.000 de lei se achită la sediul central.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici