Ce prevede ghidul antifumat publicat de Guvern - INFOGRAFIC

Fumatul este interzis la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în cluburi, baruri, şcoli, iar amenzile pentru persoanele care încalcă legea sunt de 100 - 500 lei, angajatorul putând chiar să desfacă contractul de muncă al fumătorului care a încălcat legea.

Ce prevede ghidul antifumat publicat de Guvern (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Fumatul este interzis, de joi, în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun şi la locurile de joacă pentru copii. De asemenea, se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private, se arată în ghidul de aplicare a legii antifumat, publicat miercuri pe site-ul Guvernului.

Astfel, potrivit documentului, nu se va mai fuma în spaţiile închise din toate locurile de muncă, în halele industriale, spaţiile de depozitare, birourile şi camerele, sălile de şedinţă, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise. De asemenea, nu se va mai putea fuma în "instituţiile publice centrale şi locale sau în unităţi comerciale precum magazine, expoziţii sau târguri în spaţiu închis, centre comerciale, pieţe închise".

Potrivit ghidului, alte spaţii în care nu se va mai putea fuma sunt restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unităţi de cazare, cluburi, inclusiv cele cu acces restricţionat, cazinouri, săli polivalente, unităţi cultural-artistice, sportive, recreative.

Fumatul mai este interzis în toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici ţigareta electronică), în autogări, gări, aeroporturi, peroane şi refugii închise, taxiuri, maşina de serviciu, ambulanţă, inclusiv în cabina şoferului, vatmanului, mecanicului de tren.

Fumatul mai este interzis în toate spaţiile din unităţile de învăţământ, medico-sanitare şi de protecţie a copilului, inclusiv în curtea unităţilor, în locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior şi în spaţiile comune din clădirile de locuinţe, cum ar fi holuri sau lift.

Fumătorii îşi vor mai putea aprinde o ţigară în spaţiile publice în aer liber sau spaţiile de la locul de muncă fără acoperiş sau cu acoperiş şi cu mai puţin de doi pereţi: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioşcuri deschise etc.

De asemenea, "fumatul mai este permis în spaţiile delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărduleţe de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal sau în spaţii care au închideri laterale sau acoperiş retractabile ce formează temporar pereţi ori acoperiş, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă astfel încât peretele ori acoperişul nu este vizibil. În această categorie intră terasele, pavilioanele, chioşcurile când au jaluzelele, uşile pliabile, elementele demontabile pliate sau închise în totalitate astfel încât spaţiul devine deschis.

Se mai poate fuma şi pe peroane, refugii, staţii ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau au acoperiş şi doar un perete, în parcuri, dar în afara locurilor de joacă pentru copii, în locuinţă, inclusiv orice spaţiu închis în care nu se desfăşoară activitate economică (deci nu este loc de muncă) sau în alte spaţii unde se desfăşoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfăşoară activitate economică).

Deoarece Legea nr. 15/2016 stabileşte că încălcarea interdicţiei de a fuma este o abatere disciplinară gravă, "angajatorii vor putea să recurgă la sancţiuni precum desfacerea contractului individual de muncă sau chiar plata unor despăgubiri care să acopere prejudiciul cauzat prin încălcarea regulilor privind fumatul (de exemplu în situaţia în care nerespectarea interdicţiei fumatului a cauzat prejudicii angajatorului - de imagine ori materiale)".

Pentru o bună implementare a legii, ghidul recomandă ca administratorii de spaţii publice închise şi locuri de muncă să afişeze lângă indicatorul cu „Fumatul interzis” numărul de telefon al celei mai apropiate unităţi de poliţie locală sau structuri de poliţie în localităţile în care unde nu există poliţie locală.

Un angajat poate fi sancţionat pentru că fumează într-un spaţiu închis de la locul de muncă de către angajator, prin regulamentul intern în care sunt prevăzute sancţiuni interne (în conformitate cu Codul Muncii) pentru nerespectarea interdicţiei de a fuma la locul de muncă. De asemenea, angajatul mai poate fi sancţionat de un reprezentant al Poliţiei Locale sau Ministerului de Interne atunci când acesta constată, în cadrul unei acţiuni de control, că angajatul fumează într-o zonă în care fumatul este interzis.

Sancţiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sancţiunile disciplinare prevăzute în Codul muncii: avertismentul scris; retrogradarea din funcţie (cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea) pentru o durată de cel mult 60 de zile; reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; reducerea salariului de bază sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10% sau desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Însă, cu excepţia avertismentului scris, toate celelalte măsuri disciplinare necesită efectuarea unei cercetări disciplinare înainte de a fi aplicate.

Legea antifumat prevede sancţiuni de 100 - 500 lei pentru persoanele fizice care fumează în spaţiile în care fumatul este interzis. În cazul persoanelor juridice care administrează spaţiile în care fumatul este interzis, amenda contravenţională este de 5000 lei la prima abatere, de 10.000 lei plus suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei la a doua abatere, şi de 15.000 de lei plus închiderea unităţii la următoarea abatere.

"Sancţiunile pot fi aplicate de către reprezentanţii Poliţiei Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Poliţia Română, Jandarmeria, IGSU, Poliţia de Frontieră), atunci când angajaţii sau/şi cetăţenii fumează într-un spaţiu în care fumatul este interzis; sau de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în cazul în care aceştia constată că sunt încălcate prevederile din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă", se mai spune în document.

Sesizarea încălcării legii se poate face de către angajaţi sau cetăţeni prin apelarea numărului de telefon al poliţiei locale sau al reprezentanţilor locali ai MAI în localităţile în care nu există poliţie locală, sau prin apelarea inspectoratului teritorial de muncă, în cazul în care angajatorul nu are elaborate regulamentele interne.

Spaţiul public este considerat orice spaţiu accesibil publicului cum ar fi cluburi, baruri, cafenele sau orice spaţiu destinat utilizării colective cum ar fi locurile unde se organizează activităţi sportiv sau târguri şi expoziţii, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.

„Spaţiul public închis reprezintă orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, se arată în ghidul de aplicare a legii antifumat.

Mai exact, prin „perete” se înţelege orice element de construcţie aşezat vertical (sau puţin înclinat) care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri şi care susţin planşeele, etajele şi acoperişul, respectiv. Având în vedere faptul că spaţiile închise pot face parte dintr-o construcţie sau dintr-un sistem tehnic (cort, pavilion, chioşc etc), definirea ”peretelui” trebuie să ţină cont de următoarele situaţii: ”clădiri” sunt acele construcţii pentru care Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea obţinerii unei autorizaţii de construire; ”sisteme tehnice” sunt acele construcţii sezoniere sau provizorii care nu necesită autorizaţie de construire ci doar aviz/ acord de amplasare, în cazul în care se realizează activităţi economice.

În aprecierea caracterului de închis sau deschis al unui spaţiu, nu se va ţine cont de natura materialului din care sunt confecţionaţi pereţii sau tavanul. Oricare ar fi materialul folosit la construcţia pereţilor sau tavanului (zidărie, textil, lemn, folie plastic etc.) şi oricare ar fi densitatea materialului (material perforat etc.), atât timp cât există un tavan şi cel puţin 2 pereţi, spaţiul respectiv va fi considerat ”spaţiu închis”.

De asemenea, se va ţine cont şi de caracterul temporar sau permanent al pereţilor sau spaţiului. Dacă un element de construcţie îndeplineşte funcţia de ”perete” (limitează, separă sau izolează) şi este vizibil, spaţiul din care face parte va fi considerat ”spaţiu închis” chiar dacă elementul respectiv se poate plia, ridica etc. adică este perete doar temporar.

Spaţiile care au închideri laterale sau acoperiş retractabile adică structuri care se pot plia, ridica, deschide, deplasa, astfel încât să formeze temporar pereţi sau acoperiş, vor fi considerate spaţii deschise doar atunci când structura este complet pliată ori ridicată astfel încât peretele ori acoperişul nu este deloc vizibil. Însă, ele vor fi considerate spaţii închise atunci când structura este deschisă ori coborâtă.

Locul de muncă reprezintă locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii.

În cazul în care într-o zonă a unui spaţiu pentru locuit se desfăşoară activitate economică, atunci respectiva zonă devine loc de muncă iar fumatul este interzis.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
ANTIFUMAT ,
FUMAT ,
TUTUN
COMENTARII
  • mantis 18 mar 2016

    nu poti interzice fumatul in locuri publice fara a creea locuri speciale de fumat cum se intampla in alte tari..ba mai rau in tara asta unde erau spatii speciale de fumat le-au inchis pe toate...totul este pe dos si acceptam sa mancam * la tava,cine are ceva cu fumatorii sa stie ca nu traiesc mai mult…

  • mantis 18 mar 2016

    toata tara sa cumpere tigari electronice...sa cumpere solutie cu zero nicotina(bon pastrat) sa fumeze unde vrea si sa primim amenzi cu care ii vom ingropa in tribunale...o sa interzica glicerina vegetala? adica ulei alimentar margarina si sapunurile?hal de prosti ce suntem noi ca acceptam asta

  • Ema 17 mar 2016

    Cum sa fie interzis fumatul in masina de serviciu? Sunteti nebuni? In tara asta, in urmatorii 5 ani, nu vom mai avea nici dreptul sa respiram aerul poluat.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
ANUNŢ CUTREMURĂTOR de la Curtea de Argeş despre Regele Mihai. ''Este posibil ca...''