Cisternă cu dioxid de carbon lichid RĂSTURNATĂ în judeţul Iaşi

O cisternă încărcată cu dioxid de carbon lichid s-a răsturnat, marţi seara, pe un drum judeţean din Iaşi, în apropiere de localitatea Horleşti. Două persoane au fost transportate la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1231 afișări
Imaginea articolului Cisternă cu dioxid de carbon lichid RĂSTURNATĂ în judeţul Iaşi

Cisternă cu dioxid de carbon lichid RĂSTURNATĂ în judeţul Iaşi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Anca Vîjiac, cisterna încărcată cu dioxid de carbon lichid s-a răsturnat pe drumul de la Horleşti, într-o curbă.

"Autocisterna a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat într-o curbă, în sensul opus de mers. Cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei. Deocamdată traficul în zonă este blocat. S-a asigurat un perimetru de 300 de metri", a spus Vîjiac.

Şoferul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, şi şoferul de schimb, care era pasager în vehicul, au fost transportaţi la spital, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

Mai multe autospeciale ale ISU Intervin la locul producerii accidentului, dar din primele cercetări, se pare că nu sunt pierderi de dioxid de carbon lichid din vehicul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici