Cluj: Peste 100 de greco-catolici la procesiunea "Calea Crucii a Milostivirii” - GALERIE FOTO

Peste 100 de persoane au participat, miercuri, în centrul municipiului Cluj-Napoca, la procesiunea "Calea Crucii a Milostivirii”, organizată de Episcopia Română Unită, Greco-Catolică de Cluj-Gherla, având în faţă un tânăr care purta o cruce de lemn pe umăr şi o coroană de spini pe cap.

516 afișări
Imaginea articolului Cluj: Peste 100 de greco-catolici la procesiunea "Calea Crucii a Milostivirii” - GALERIE FOTO

Cluj: Peste 100 de greco-catolici la procesiunea "Calea Crucii a Milostivirii” - GALERIE FOTO

Participanţii la procesiune - preoţi, persoane consacrate, membrii asociaţiilor laice ale Eparhiei de Cluj-Gherla şi credincioşi din parohiile clujene - s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, de unde au pornit pe Bulevardul Eroilor până la Catedrala "Schimbarea la Faţă”, intonând cântece religioase şi rugându-se, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În faţa procesiunii, un tânăr a purtat o cruce de lemn pe umăr şi coroană de spini pe cap şi a interpretat rolul lui Isus Hristos, acesta fiind flancat de alţi doi tineri îmbrăcaţi în ţinută de soldat roman. Din alaiul procesiunii a făcut parte şi episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.

Organizatorul evenimentului ”Calea Crucii a Milostivirii”, preotul Ioan Mătieş, preşedintele Asociaţiei Uniunea Creştină din România (UCR), a declarat că ”Isus poartă pe cruce şi suferinţele societăţii de astăzi”.

”Invităm pe toţi cei care doresc să-L urmeze pe Isus, deoarece El este singurul care poate ridica şi purta păcatele şi durerile noastre, rănile Sale sunt izvorul milostivirii lui Dumnezeu pentru noi, fiii Săi!", a spus acesta.

În Catedrala "Schimbarea la Faţă” a avut loc o rugăciune tradiţională pentru perioada Postului Mare, care se face zilnic în amintirea Patimilor Domnului, a răstignirii şi a morţii sale pe cruce.

Pentru Biserica Catolică din întreaga lume, anul 2016 este, din iniţiativa Sfântului Părinte Francisc, Anul Jubiliar al Milostivirii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici