Constantin: Temperaturile ridicate din ianuarie au creat probleme pomilor fructiferi

Temperaturile ridicate de la începutul anului au creat probleme pomilor fructiferi, dar o imagine mai clară asupra culturilor se va contura la jumătatea lunii mai, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

327 afișări
Imaginea articolului Constantin: Temperaturile ridicate din ianuarie au creat probleme pomilor fructiferi

Constantin: Temperaturile ridicate din ianuarie au creat probleme pomilor fructiferi (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

"Starea culturilor este bună şi foarte bună. Într-adevăr, sunt anumite probleme pe zona de fructe, dar vom vedea. Este prea devreme să tragem concluzii. Ploile care au căzut zilele trecute au fost mai mult decât benefice, pentru că era o lipsă de apă în sol", a afirmat Constantin, după conferinţa ZF Agricultura, în block-start pentru cursa de 8 miliarde de euro a fondurilor UE.

El a precizat că o imagine clară a culturilor agricole va putea fi conturată la jumătatea lunii mai.

"Faptul că am avut temperaturi ridicate din luna ianuarie ne-a dus în situaţia ca procesul legat de pomii fructiferi să înceapă ceva mai repede. Şi atunci au apărut anumite temeri în această zonă", a adăugat Constantin.

Producţia de fructe din livezi a crescut în 2013 cu 11,6% faţă de anul precedent, la 789.000 de tone. Pe principalele specii de pomi fructiferi producţia a fost de 380.000 de tone (+8,3%) la meri, 320.000 de tone (+11,5%) la pruni, 30.000 de tone (+30,4%) la cireşi şi vişini, 22.000 de tone (+15,8%) la peri şi 9.000 de tone (+12,5%) la caişi şi zarzări.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici