Controlul de la Sfânta Maria va începe fără participarea experţilor străini. Specialiştii, ameninţaţi cu procese

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că verificările la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti vor începe săptămâna viitoare însă participarea experţilor din străinătate ar putea fi amânată, aceştia fiind ameninţaţi de managerul unităţii medicale că vor fi daţi în judecată.

1044 afișări
Imaginea articolului Controlul de la Sfânta Maria va începe fără participarea experţilor străini. Specialiştii, ameninţaţi cu procese

Controlul de la Sfânta Maria va începe fără experţii străini; specialiştii, ameninţaţi cu procese (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Foto)

"Controlul de la Sfânta Maria se va desfăşura, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, am primit cu recunoştinţă acordul doamnei primar Firea. Cu siguranţă vom avea şi o echipă de experţi străini, este posibil ca această vizită a experţilor străini să fie amânată, motivele le cunoaşteţi, suntem cu toţii jenaţi de "Sfânta Maria" şi de doctorul Copcă. Atunci când o casă de avocatură dintr-o ţară străină te ameninţă şi îţi spune că nu eşti bine-venit, acest lucru se ia în serios de către medici. Faptul că un manager de spital îşi permite să lanseze asemenea ameninţări asupra unor medici din străinătate este incalificabil, este o ruşine pentru noi, ca ţară", a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.

Acest control va viza în primul rând modul în care managerul spitalului Sfânta Maria, medicul Narcis Cospcă, a cheltuit fondurile alocate de autorităţile locale şi de Ministerul Sănătăţii în ultimii ani. Totodată, va fi realizată şi o anchetă privind activitatea medicală a spitalului şi decontările făcute de aceştia.

Narcis Copcă a depus o plângere pe numele lui Vlad Voiculescu la DIICOT, acuzându-l pe ministru de abuz în serviciu. Managerul Spitalului "Sf. Maria" din Capitală a fost chematt luni la sediul parchetului pentru a îşi susţine plângerea, acesta dând declaraţii timp de aproape zece ore.

"Este vorba despre o plângere care se referă la abuz în serviciu împotriva plăţii constituţionale a dreptului la sănătate pentru un serviciu medical al unui pacient. Acest lucru a dus la decesul acestui pacient. În afară de acest aspect, va trebui să ne lămurim privind plecarea organelor donate din România în străinătate prin intermediul unei organizaţii care de fapt era chemată, atenţie, să facă un audit neoficial la Spitalul Sfânta Maria pentru a alege între două centre aflate în competiţie şi care doresc acreditarea pe transplant pulmonar în datele de 8 şi 9. Evident, era o minciună, pentru că noi suntem acreditaţi, nu suntem în conflict sau în competiţie cu nicio altă clinică. Acest audit neoficial era făcut după zicala «lupul păzeşte oile», pentru că această entitate este cea care a preluat organele din România", a declarat managerul Spitalului "Sf. Maria", Narcis Copcă, la intrarea la DIICOT.

Sâmbătă, Narcis Copcă a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă remis agenţiei de presă MEDIAFAX, că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, urmăreşte „o muşamalizare a acuzaţiilor gave care i se aduc”, în ceea ce priveşte „refuzul plăţii serviciilor pentru pacientul Dumitru Simiraş, urmat de decesul acestuia”.

Managerul Spitalului Sfânta Maria a mai transmis că nu poate fi de acord cu invitarea de către ministrul Sănătăţii a unui membru din fundaţia Eurotransplant "într-o vizită privată care ar urma să fie exploatată exclusiv electoral, pentru a continua denigrarea spitalului".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici