Copil instituţionalizat într-un centru, dispărut în urmă cu 6 luni dintr-un spital, căutat de Poliţie

Un copil instituţionalizat într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dâmboviţa, dispărut dintr-un spital în urmă cu şase luni, este căutat de către poliţişti, IPJ Dâmboviţa făcând publice marţi semnalmentele copilului.

141 afișări
Imaginea articolului Copil instituţionalizat într-un centru, dispărut în urmă cu 6 luni dintr-un spital, căutat de Poliţie

Copil instituţionalizat într-un centru, dispărut în urmă cu 6 luni dintr-un spital,căutat de Poliţie (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi că în 10 ianuarie 2014 Iulian Gabriel Şerbănescu, în vârstă de 15 ani, a plecat dintr-un spital din Târgovişte unde era internat şi nu a mai revenit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform poliţiştilor, copilul dispărut în urmă cu jumătate de an se află în sistemul de protecţie al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dâmboviţa.

Surse din cadrul Poliţiei au declarat corespondentului MEDIAFAX că în momentul dispariţiei copilul era internat într-o secţie de boli contagioase. Aceleaşi surse au mai declarat că poliţiştii nu au făcut până acum publice dispariţia copilului, şi nici semnalmentele acestuia întrucât nu au avut acordul DGASPC Dâmboviţa în acest sens.

Contactată telefonic, purtătoarea de cuvânt a DGASPC Dâmboviţa, Cerasela Gurgu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că dispariţia copilului a fost anunţată de către reprezentanţii spitalui în 10 ianuarie şi de către reprezentanţii DGASPC patru zile mai târziu.

Ea a precizat că Poliţia Dâmboviţa a solicitat acord de mediatizare a dispariţiei copilului în luna mai şi că în aceeaşi lună DGASPC a dat acordul pentru mediatizarea cazului.

"Au fost şi situaţii de copii dispăruţi în care nu a existat acordul pentru mediatizarea disparţiilor întrucât reprezentanţii legali ai copiilor, în unele cazuri părinţii, nu şi-au dat acest acord. În cazul de faţă, reprezentantul legal al copilului în cauză este şeful centrului în care acesta se afla", a spus Gurgu.

Copilul dispărut are înălţimea de 1,55 metri, aproximativ 50 de kilograme, ochi căprui, păr şaten şi faţă ovală.

În sistemul de protecţie al DGASPC Dâmboviţa sunt incluşi aproximativ 1.500 de copii orfani sau abandonaţi de familii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici