- Home
- Social
- PITEŞTI, (15.02.2014, 13:55)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cristian Cioacă va lucra din nou în Poliţie. El va fi pus la dispoziţia IPJ Argeş, urmând să desfăşoare activităţi administrative
Fostul poliţist Cristian Cioacă, ieşit din închisoare vineri seară, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis revocarea măsurii de arestare preventivă, va fi pus la dispoziţia IPJ Argeş, însă nu va avea dreptul să poarte armament, urmând să desfăşoare activităţi administrative.
1445 afișări
Fostul poliţist Cristian Cioacă (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Piteşti de a înlocui măsura arestului preventiv cu cea de control judiciar şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, IPJ Argeş are obligaţia de a înceta măsura suspendării din funcţie a inspectorului principal de poliţie Cioacă Cristian şi de a dispune măsura de punere la dispoziţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 360 din 2002 privind statutul poliţistului, ofiţerul de poliţie va fi pus la dispoziţia IPJ Argeş, urmând a desfăşura activităţi administrative. Precizăm faptul că acesta nu va avea drept de port armament. De asemenea, nu va efectua activităţi de poliţie judiciară sau de relaţii cu publicul", se arată în comunicatul comunicatul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un bărbat suspectat că a ajutat la planificarea unui asasinat asupra lui Volodimir Zelenski a fost arestat în Polonia
-
Bursă. Arobs Transilvania Software va derula o majorare de capital de până la 17,4 mil. lei
-
NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina
-
Bursă. Cea mai valoroasă companie din România semnează extinderea unui acord cu arabii
Fostul poliţist Cristian Cioacă, în cazul căruia Curtea de Apel Piteşti a decis revocarea măsurii de arestare, a ieşit vineri seară din Penitenciarul Colibaşi, fiind aşteptat de o maşină, însă decizia de eliberare nu este definitivă.
Revocarea măsurii de arestare în cazul lui Cioacă a fost decisă vineri de Curtea de Apel Piteşti.
Cei doi magistraţi de la Curtea de Apel Piteşti care au judecat, joi, cererea de revocare a măsurii de arestare nu au ajuns la o decizie, astfel că aceasta a fost dezbătută, vineri, de un complet de divergenţă, format din trei judecători ai aceleiaşi instanţe.
Completul de divergenţă a decis înlocuirea arestului cu controlul judiciar, hotărârea fiind executorie, conform noului Cod de procedură penală (Cpp), însă nu şi definitivă.
O eventuală contestaţie a procurorilor faţă de hotărârea luată vineri de Curtea de Apel Piteşti se va judeca la instanţa supremă.
Cristian Cioacă se află în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârşitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi.
El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenţie. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de procurori.
Fostul poliţist a mai fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat şi echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. De asemenea, familia Ghinescu ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, 50.000 de euro.
Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".
Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, potrivit procurorilor.
Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci poliţist la Poliţia din Argeş, a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.
Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei. În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia şi ale Elodiei.
Citește pe alephnews.ro: Șeful NASA: „China ascunde activități militare secrete în spațiu. Credem că o mare parte din așa-zisul lor program spațial civil este un program militar”
Citește pe www.zf.ro: Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Lumea criptomonedelor se apropie de o schimbare majoră. Cea mai puternică monedă digitală din lume trece printr-o transformare importantă după care care preţul său ar putea sparge toate recordurile
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită a milionarului, care e cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Turist italian, rămas fără cuvinte după ce a văzut ce mașini au oprit la un semafor, în BUCUREȘTI: „Este absurd!”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:04
-
ieri, 23:09