Cseke: Coplata va fi introdusă după dezbaterea în Parlament, probabil în primul semestru al lui 2011

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a întâlnit, luni, cu delegaţia FMI în România, discuţiile vizând raţionalizarea spitalelor, situaţia arieratelor către spitale şi farmacii şi coplată, sistem care va intra în vigoare după dezbaterea în Parlament, probabil în primul semestru al lui 2011.

43 afișări
Imaginea articolului Cseke: Coplata va fi introdusă după dezbaterea în Parlament, probabil în primul semestru al lui 2011

Cseke: Coplata va fi introdusă după dezbaterea în Parlament, probabil în primul semestru al lui 2011 (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Am discutat despre măsurile pe care le-am implementat după ultima întâlnire pe care am avut-o în acestă vară. Cea mai importantă măsură vizează informatizarea sistemului, respectiv introducerea cardului naţional de sănătate aprobat în septembrie prin hotărâre de guvern. Alte două proiecte ale informatizării fac parte dintr-un proiect european al CNAS şi vizează fişa electronică a pacientului şi reţeta electronică", a declarat ministrul Cseke Attila, după întâlnirea cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Acesta a spus că a discutat cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, despre clasificarea spitalelor şi despre sistemul de coplată, proiect legislativ "care se află în circuitul avizelor".

Legea privind coplata va fi trimisă după avizare, spre dezbatere în Parlament. "Aceasta a fost convenţia cu Banca Mondială", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Alte probleme discutate cu reprezentanţii FMI în România au fost legate de raţionalizarea spitalelor şi situaţia arieratelor către spitale şi farmacii.

"Am spus că la rectificarea bugetară din august am plătit 800 de milioane pentru spitale şi 1,1 milioane lei către farmacii. Nu avem nevoie de derogări pentru plata datoriilor", a spus ministrul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici