Decizia privind majorarea impozitului auto a fost suspendată la Galaţi. Prefectura a atacat-o în instanţă

Decizia privind majorarea cu 50% a impozitului auto în oraşul Galaţi a fost suspendată după ce Prefectura a atacat-o în instanţă. Documentul a fost aprobat la finalul anului trecut de consilierii locali şi a stârnit revolta gălăţenilor care au organizat proteste.

1322 afișări
Imaginea articolului Decizia privind majorarea impozitului auto a fost suspendată la Galaţi. Prefectura a atacat-o în instanţă

Decizia privind majorarea impozitului auto a fost suspendată la Galaţi. Prefectura a atacat-o în instanţă

Reprezentanţii Prefecturii Galaţi au anunţat că luni, prefectul Eugen Hristache a formulat cererea de chemare în judecată a Consiliului Local al Municipiului Galaţi.

Prefectul solicită instanţei „constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărȃrii Consiliului Local nr.512/17.12.2020, în ceea ce priveşte nelegalitatea art. 5 prin care s-a stabilit o cotă adiţională de 50%, începȃnd cu anul 2021, la impozitul pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică prevăzute la art. 470 alin. (2) din Legea nr. 227/2015”.

Până la soluţionarea cauzei, actul administrativ atacat este suspendat de drept, au precizat reprezentanţii Prefecturii Galaţi. Printre motivele care au dus la demersul în instanţă este prezenţa unei persoane străine în timpul şedinţei de Consiliu Local în care s-a votat majorarea impozitului. Aceasta a participat la şedinţa video, înlocuind pentru o perioadă de timp un consilier local.

Majorarea cu 50% a impozitului auto a stârnit revolta gălăţenilor. Sute de cetăţeni au participat la două proteste în faţa Primăriei şi au cerut revenirea la valoarea impozitului de anul trecut. De asemenea, unii au anunţat că şi-au radiat autovehiculele pentru a le înscrie în alte oraşe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici