Director INSEMEX: Nici vorbă despre o reconstituire la clubul Bamboo. Expertiza va dura câteva luni

Experţii de la INSEMEX Petroşani au venit joi la Bucureşti pentru a face o cercetare la clubul Bamboo, în speranţa că vor avea o primă pistă de plecare spre aflarea cauzei incendiului de vineri noapte. Directorul firmei, pentru MEDIAFAX, a explicat că nu se pune problema unei reconstituiri.

408 afișări
Imaginea articolului Director INSEMEX: Nici vorbă despre o reconstituire la clubul Bamboo. Expertiza va dura câteva luni

Director INSEMEX: Nici vorbă despre o reconstituire la clubul Bamboo. Expertiza va dura câteva luni (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)

"Nici vorbă despre vreo reconstituire, exclus. Expertiza va dura câteva luni, cu siguranţă. Nu putem şti cu exactitate la această oră" a declarat pentru MEDIAFAX, directorul INSEMEX, Artur Găman.

Experţii de la Petroşani au venit joi la Bucureşti pentru a demara o cercetare şi în cazul clubului Bamboo.

"Nu am făcut o cercetare decât din exterior .Nu se intră, adică, nu prezintă siguranţă la momentul actual. Trebuie să facem o expertiză internă, a spaţiului unde a avut loc incendiul. Depinde de poliţie când vom intra, am înţeles că este nevoie să angajeze un utilaj de dimensiuni mari." a mai adăugat Artur Găman.

Marţi, într-o conferinţă de presă, patronul clubului Bamboo, Joshua Castellano a explicat că nu a fost afectată structura de rezistenţă şi nici fundaţia, astfel, că imediat după terminarea anchetei se vor apuca de reconstruirea clubului.

Săptămâna trecută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, clubul Bamboo a fost cuprins de flăcări. Patronul crede că focul a fost pus intenţionat. Sute de tineri se aflau în club petrecând, dar nu s-a înregistrat niciun deces. În acea noapte, 44 de persoane au ajuns la spitalele din Capitală, cele mai multe au au fost lăsate să plece acasă. Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare în caz de incendii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici