DNA: Judecătorul ieşean Dan Anton şi alte nouă persoane, cercetaţi în dosarul de corupţie. Anton ar fi pus o persoană să-l ameninţe pe fostul soţ al concubinei sale

Judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi şi alte 9 persoane, printre care un fost senator, un procuror, un om de afaceri italian şi un medic, sunt cercetaţi în dosarul privind fapte de corupţie şi infracţiuni contra libertăţii persoanei, magistratul şi o grefieră fiind reţinuţi, potrivit DNA. Anton este acuzat că ar fi pus o persoană să-l urmărească şi să-l ameninţe pe fostul soţ al concubinei sale, întrucât acesta ar fi intenţionat să facă publice date privind ”imoralitatea” magistratului.

501 afișări
Imaginea articolului DNA: Judecătorul ieşean Dan Anton şi alte nouă persoane, cercetaţi în dosarul de corupţie. Anton ar fi pus o persoană să-l ameninţe pe fostul soţ al concubinei sale

DNA: Judecătorul ieşean Dan Anton şi alte nouă persoane, cercetaţi în dosarul de corupţie (Imagine: Liviu Chirica / Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Structura Centrală i-au reţinut pe Dan Anton, judecător la Curtea de Apel Iaşi, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, violarea vieţii private, instigare la abuz în serviciu, şantaj şi dare de mită şi pe Mihaela Gabriela Prelipcean, grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi, pentru favorizarea făptuitorului.

Potrivit unui comunicat DNA, magistratul şi grefiera vor fi duşi, joi, la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, magistraţii DNA au luat măsura controlului judiciar faţă de Mihaela Juravle, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, cercetată pentru cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi faţă de Teodor Haucă, fost senator în Parlamentul României, în prezent administrator al unei societăţi comerciale, cercetat pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Tot sub control judiciar sunt cercetaţi şi Marina Moglan, concubina judecătorului Dan Anton (având dublă cetăţenie română şi moldovenească), pentru complicitate la şantaj, complicitate la dare de mită şi dare de mită şi omul de afaceri italian Renato Del Gatto pentru cumpărare de influenţă.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Doina Bădică, consilier în cadrul Senatului României – Comisia Economică Industrii şi Servicii, cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi Florin Daniel Zvîncă, poliţist în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca Costeşti, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi Carmen Gabriela Lupuşoru, medic primar neurologie psihiatrică pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, şi agentul de pază Ion Cătălin Popuşoi pentru luare de mită.

Conform comunicatului DNA, inculpaţilor şi suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

DNA: Dan Anton ar fi pus o persoană să-l ameninţe pe fostul soţ al concubinei sale

Judecătorul ieşean Dan Anton este acuzat că ar fi pus o persoană să-l urmărească şi să-l ameninţe pe fostul soţ al concubinei sale, întrucât acesta ar fi intenţionat să facă publice date privind ”imoralitatea” magistratului, el formulând chiar plângeri penale pentru ameninţare împotriva lui Anton.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 27 februarie, Dan Anton, ajutat de Marina Moglan, a pătruns în locuinţa fostului soţ al femeii şi, fără consimţământul acestuia, a instalat un mijloc tehnic de înregistrare video, ”disimulat într-un ceas electronic, (achiziţionat de către o persoană de pe un site de vânzări on-line, din dispoziţia lui Anton şi plătit de acesta) în scopul obţinerii unor imagini care să conţină detalii din viaţa privată a bărbatului”.

Anterior, judecătorul Dan Anton, beneficiind de ajutorul altei persoane, l-a înregistrat video pe Constantin Guţu, fostul soţ al concubinei sale, în mediul ambiental, în mod nelegal, într-un loc public. Aceste filmări urmau să fie folosite ulterior de către Anton şi Moglan pentru şantajarea fostului soţ al femeii.

De asemenea, DNA mai arată că în perioada 29 decembrie 2014 - 3 ianuarie 2015, Dan Anton a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă Florin Daniel Zvîncă, poliţist la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca Costeşti, judeţul Botoşani, pentru a-l determin să-şi încalce atribuţiile de serviciu, precum şi dispoziţiile imperative ale din Legea 248/2005 (republicată), privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

”Concret, suspectul a permis ieşirea din ţară, pe la Punctul de trecere a frontierei Stânca, judeţul Botoşani, a inculpatei Moglan Marina însoţită de cei copii minori (având dublă cetăţenie română şi moldovenească) ai acesteia, fără să aibă o declaraţie autentificată a celuilalt părinte, privind acordul în legătură cu efectuarea de către copiii minori, a unei călătorii în afara graniţelor statului român, respectiv în Republica Moldova”, mai precizează procurorii.

Continuarea materialului poate fi găsită pe fluxul de ştiri al agenţiei Mediafax, news.mediafax.biz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici