Documente cu date personale ale celor implicaţi în procese, găsite la gunoi, lângă Judecătoria Iaşi

Mai multe documente conţinând date personale ale celor implicaţi în diverse procese au ajuns în containerele de gunoi din spatele clădirii unde funcţionează Judecătoria Iaşi, instituţia anunţând că va declanşa o anchetă în acest caz întrucât actele ar fi trebuit arhivate, apoi distruse prin topire.

Documente cu date personale ale celor implicaţi în procese, găsite la gunoi, lângă Judecătoria Iaşi

Documentele găsite în pubelele de gunoi din spatele clădirii Judecătoriei ieşene, situată în centrul municipiului, conţin detalii referitoare la diverse procese, inclusiv declaraţii consemnate în timpul şedinţelor de judecată, dar şi date personale ale celor implicaţi în procesele respective.

Reprezentanţii Judecătoriei Iaşi susţin că regula este ca documentele să se păstreze chiar şi 20 de ani în arhiva instituţiei, după care dosarele sunt distruse prin topire.

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei ieşene, Cristina Vâlcu, a precizat că instituţia va demara o anchetă în acest caz, pentru a se stabili cum au ajuns hârtiile respective la gunoi.

"Dosarele, atât cele penale, cât şi cele comerciale, sunt arhivate şi duse într-un loc special, pentru că legea prevede un anumit termen de păstrare, de până la 20 de ani. Ulterior, dosarele sunt duse la topit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi, Cristina Vâlcu.

Ea a precizat că se vor face verificări în acest caz, pentru a se stabili cum au ajuns documentele la gunoi.

Coordonatorul Avocatului Poporului, Biroul Teritorial Iaşi, Carla Cozma, susţine că documentele din timpul proceselor nu pot fi aruncate "într-o asemenea manieră”, ci trebuie distruse, pentru a nu fi ulterior utilizate în alte scopuri.

"Pot fi diverse date acolo, ale unor victime sau privind unii martori care la vremea respectivă au fost protejaţi. Nu este normal ca detaliile să ajungă în spaţiul public”, a mai spus Carla Cozma.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
DOCUMENTE ,
PUBELE ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Ştirea din România care a apărut în ziarele din toată lumea. Premiera ruşinoasă pe care jurnaliştii au pus-o pe prima pagină