Doina Pană: Elevii care nu vor să urmeze ore de religie să facă Morală sau Cultură civică

Deputatul PSD Doina Pană a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor din care face parte s-a discutat despre oportunitatea ca elevii să urmeze ore de Morală sau de Cultură civică dacă nu doresc să mai participe la ore de Religie.

200 afișări
Imaginea articolului  Doina Pană: Elevii care nu vor să urmeze ore de religie să facă Morală sau Cultură civică

Doina Pană: Elevii care nu vor să urmeze ore de religie să facă Morală sau Cultură civică (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Legat de ora de Religie, au fost dezbateri lungi în Comisia de învăţământ din care fac parte, în două zile, cu reprezentanţi ai tuturor confesiunilor, părinţilor, elevilor. Raportul comisiei, care a plecat spre dezbatere, mie mi se pare unul foarte benefic. Da, trebuie să punem în aplicare ceea ce a spus Curtea Constituţională, da, părintele sau elevul, dacă este major, trebuie să solicite să facă ora de Religie, dar, în acelaşi timp, pentru că Religia este în trunchiul comun, asta însemnând ore obligatorii, nu oră opţională, elevul nu poate rămâne liber", a spus Doina Pană, citată de corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul PSD a adăugat că, în cazul în care părintele sau elevul major aleg să nu facă niciun fel de oră confesională, atunci Ministerul Educaţiei să modifice trunchiul comun: "Să fie altă materie, care să însemne eventual Morală, să însemne (Cultură - n.r) civică, să însemne ceva care, la fel, să dezvolte valori morale şi civice. Este varianta optimă la care au subscris toţi factorii interesaţi şi aceasta este varianta oficială, care a plecat ca raport al Comisiei de învăţământ", a spus Pană.

Ea a adăugat că orice modificare în învăţământ se face începând cu 1 septembrie, data la care începe anul şcolar.

"La fel, opţiunea nu se poate face oricând, există un calendar al mişcării personalului didactic. Va exista o dată până la care părintele sau elevul major pot face cererea. Şi încă ceva: se pot răzgândi oricând, dar se pleacă de la început de ciclu: la început de ciclu primar, gimnazial, liceal. Se pot răzgândi în sensul că n-au vrut să facă şi să vor să facă sau se pot răzgândi să nu mai facă, anual, până la data care va fi anunţată oficial de minister şi să nu împiedice mişcarea personalului didactic", a conchis Doina Pană.

O pondere de 88% dintre elevii care fac în prezent religie s-au înscris să urmeze în continuare acest curs iar, dintre copiii înscrişi la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016, 93,45% au optat de asemenea să studieze religie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Pentru a fi pusă în practică decizia Curţii Constituţionale, dar şi pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor şcolare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinţii şi tutorii legal instituiţi pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC şi la faptul că, dacă doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a beneficia de ora de religie, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o solicitare scrisă.

În formularul de înscriere, se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menţinut statutul orei de religie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul a solicitat Parlamentului ca atunci când va completa articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Potrivit ministrului Educaţiei, în prezent, religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

În şcolile din România, religia face parte din trunchiul comun şi este predată pentru toate cele 18 culte recunoscute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici