DOSARUL PROSTITUŢIEI DE LUX - Deputaţii PNL Ionel Palăr şi Titi Holban, audiaţi în dosarul privind-o pe Andreea Marta

Deputaţii PNL Ionel Palăr şi Titi Holban au fost audiaţi, luni, de procurorii DIICOT în dosarul privind reţeaua de prostituţie coordonată de Andreea Marta - soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar - de serviciile fetelor dirijate de aceasta beneficiind politicieni, fotbalişti, afacerişti

1358 afișări
Imaginea articolului DOSARUL PROSTITUŢIEI DE LUX - Deputaţii PNL Ionel Palăr şi Titi Holban, audiaţi în dosarul privind-o pe Andreea Marta

Andreea Marta

În acest dosar mai sunt de consemnat declaraţiile ultimilor martori, cazul fiind în fază de finalizare, iar până la sfârşitul anului anchetatorii vor să-l trimisă instanţei, care se va pronunţa asupra vinovăţiei acuzaţilor, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În cadrul audierilor de luni, procurorii DIICOT i-au chestionat pe cei doi parlamentari liberali.

Cei doi politicieni au fost audiaţi ca martori, în urma declaraţiilor unor fete care făceau parte din reţeaua Andreei Marta.

Holban: Odată ce nu sunt învinuit nu am nicio treabă. Sunt simplu martor pentru că o cunosc pe Marta

Deputatul PNL Titi Holban a afirmat, marţi, că a fost audiat aproape15 minute de procurorii DIICOT, arătându-i-se mai multe liste cu nume, fără să recunoască vreunul, şi că nu crede că va avea de suferit de pe urma scandalului întrucât nu apare ca învinuit.

El a precizat că nu a recunoscut niciun nume, adăugând că nu cunoaşte pe nimeni în afară de Andreea Marta.

Liberalul buzoian a mai spus că dacă va mai fi chemat la audieri va merge pentru că nu ascunde nimic şi trebuie să lămurească lucrurile în acest scandal.

"Am fost ieri (n.r. - luni) la audieri, trebuia să mă duc, să respect legea. Mi s-a prezentat de ce sunt chemat, mi-au arătat nişte liste cu nume, iar din tot ce era acolo, n-am cunoscut pe nimeni. Maxim un sfert de oră au durat audierile. Nu ştiu dacă voi mai fi chemat la audieri, dar dacă voi fi mă voi prezenta", a declarat Titi Holban.

Parlamentarul buzoian a afirmat, totodată, că nu crede că va avea de suferit de pe urma acestui scandal întrucât nu are decât calitatea de martor nicidecum de învinuit.

"Nu cred că am de suferit de pe urma acestui scandal, nu e nimic adevărat. Odată ce nu sunt învinuit nu am nicio treabă. Sunt un simplu martor în urma unor interceptări telefonice. Am vorbit cu Marta pe telefon de la Parlament şi aşa am fost interceptat, altfel nu-mi explic, vorbeam cu ea de două-trei ori pe an", a mai spus Holban.

Deputatul de Buzău Titi Holban candidează la alegerile din 9 decembrie pentru cel de-al doilea mandat în Colegiul 3 zona Râmnicu Sarat.

Andreea Marta a fost pusă sub acuzare în acest caz de prostituţie în urma plângerilor unor femei, care lucrau pentru ea, fiind nemulţumite de sumele primite după prestarea servicilor sexuale.

În acest caz şi fotbalistul Gabriel Torje (fotbalistul echipei naţionale şi al formaţiei spaniole Granada) a fost audiat de procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), fiind vizat şi fostul mijlocaş dinamovist Ianis Zicu.

În dosarul prostitituatelor de lux sunt vizaţi Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta (fostul şef de cabinet al lui Sorin Bljenar), sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, şi taximetristul Valentin Panait, toţi fiind arestaţi din 19 până în 30 iulie 2012, când judecătorii au stabilit că pot fi cercetaţi în stare de libertate.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2010, surorile Andreea Elena Marta (fostă Lungu), de 28 ani, şi Maria Magdalena Lungu, de 38 de ani, au coordonat un grup infracţional organizat, în sensul că au racolat persoane cu o situaţie materială foarte bună şi le-ar fi facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani.

Activităţile de prostituţie şi proxenetism aveau loc de cele mai multe ori în hoteluri de lux din Bucureşti sau în alte locuri alese de clienţi, în judeţele Tulcea, Braşov şi Călăraşi, precum şi la Monte Carlo, Nisa, Milano sau Dubai.

"Clienţii erau racolaţi de către membri grupării din mediul oamenilor de afaceri, politicieni şi sportivi, care erau dispuşi să cheltuiască sume foarte mari de bani, prin organizarea unor petreceri private, în special în străinătate şi în cluburi exclusiviste", preciza Poliţia Română.

În urma investigaţiilor efectuate în baza delegării autorităţilor judiciare au fost identificate 30 de prostituate.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei de arestare preventivă că tinerele ce practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, a oamenilor de afaceri, printre clienţi fiind şi diferiţi cetăţeni străini bogaţi sau persoane din lumea mondenă.

Clienţii cereau ca fetele să aibă un anumit aspect fizic, iar acestea erau trimise în locurile stabilite de clienţi, de regulă hoteluri sau case particulare, uneori fiind însoţite chiar de către coordonatoare.

Sumele de bani încasate erau împărţite între tinerele care practicau prostituţia şi coordonatorii grupării. Tariful minim perceput de corodonatorii reţelei era de 250 - 300 euro pentru fiecare tânără solicitată în vederea prestării serviciilor sexuale. Existau însă şi cazuri când tarifele minime ajungeau la 1.000 de euro, atunci când era solicitată o tânără ce era considerată "premiantă" sau de nota 10.

Totodată, existau situaţii în care "clienţii potenţi financiar" apelau la coordonatorii reţelei pentru mai multe tinere deodată, cu care să-şi petreacă vacanţele în străinătate. Costurile erau suportate în totalitate de client, astfel că sumele plătite ajungeau la câteva mii de euro.

Unele dintre fete au practicat prostituţia cu clienţi străini veniţi în România pentru a participa la partide de vânătoare în judeţul Călăraşi. Fetele erau anunţate de coordonatoarele grupării unde trebuie să meargă, ce bani primeau şi numărul zilelor pentru care erau solicitate.

Surse judiciare declarau că Andreea Marta câştiga şi 10.000 de euro într-un sejur la Monte Carlo, din traficarea de fetelor racolate pentru a bine dispune bărbaţi bogaţi.

Potrivit surselor citate, Marta făcea "comenzi pentru virgine" în Republica Moldova, pentru care se plăteau şi câte 3.000 de euro, iar în Bucureşti gruparea ce trafica fetele obţinea şi 10.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici