Dragnea: Serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci se va integra în SMURD

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat, marţi, după întrevederea comisiei mixte PSD-PNL pe tema descentralizării, că serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci, dimpotrivă, se va integra în sistemul SMURD.

799 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci se va integra în SMURD

Dragnea: Serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, ci se va integra în SMURD

Dragnea a făcut precizarea într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis.

El a menţionat că decizia ca serviciul de ambulanţă judeţean să nu fie descentralizat a fost luată la nivelul comisiei mixte PSD-PNL, în urma argumentelor aduse de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi de către secretarul de star Raed Arafat.

Dragnea a spus că această decizie va fi susţinută şi în cadrul USL, la discuţia finală despre descentralizare.

"Am avut o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu domnul ministru Nicolaescu şi domnul ministru secretar de stat Arafat despre ambulanţă, despre serviciul de ambulanţă judeţean. Ne-au explicat amândoi care este conceptul integrat de funcţionare şi de dezvoltare a acestui serviciu împreună cu serviciul SMURD. În urma acestor discuţii, opinia noastră, pe care o vom susţine şi la discuţia finală din USL, este că serviciul de ambulanţă judeţean să nu fie descentralizat, dimpotrivă, să se integreze în sistemul SMURD", a spus Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici