Duşa: Vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, la Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, că, în cursul acestui an, pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene se vor afla permanent militari, prin rotaţie, în baza planului de reasigurare aprobat la summitul din Ţara Galilor.

540 afișări
Imaginea articolului Duşa: Vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE

Duşa: Vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Ministrul Mircea Duşă a afirmat, întrebat fiind dacă pe viitor vor fi concentraţi şi alţi militari străini în România, că pe baza planului de reasigurare a flancului estic al NATO şi al UE aprobat la summitul din Ţara Galilor vor fi militari permanent pe acest flanc, prin rotaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Şi în cursul acestui an, pe baza planului de reasigurare a flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene, aprobat la summitul din Ţara Galilor, vom avea militari permanent, prin rotaţie, pe flancul estic al NATO şi al UE. Şi în momentul de faţă se află un distrugător al SUA la Constanţa, avem 11 avioane A-10 la Câmpia Turzii care se pregătesc în comun cu piloţii noştri de la Câmpia Turzii şi mâine (joi - n.r.) vom avea o prezentare a acestui exerciţiu. Urmează să vină şi portughezii cu avioane F16, o să mai vină şi partenerii noştri din SUA cu avioane F15, vor fi multe exerciţii de pregătiri. Aşa după cum ştiţi, în permanenţă un vas al NATO sau al unui stat al UE a fost în această perioadă prezent în Marea Neagră şi în Portul Constanţa şi se organizează exerciţii de pregătire în comun. Am avut acel exerciţiu mare, realizat de una dintre cele patru grupări de forţă navală ale NATO. Vor fi şi alte exerciţii", a spus Mircea Duşa.

Ministrul a făcut aceste declaraţii în contextul în care, joi, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi şi la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa începe un amplu exerciţiu militar, "Wind Spring 15", la care participă 2.200 de militari din SUA, Marea Britanie, Republica Moldova şi România.

Duşa a spus că este important să participe trupe din Republica Moldova la acest exerciţiu, întrucât această ţară face parte dintre partenerii NATO.

"După cum ştiţi, Republica Moldova, ca şi Georgia, ca şi alte state, sunt parteneri NATO, participă la exerciţii de pregătire cu statele NATO şi unele dintre ele participă şi la misiuni internaţionale în teatrele de operaţii. De exemplu, Georgia este prezentă cu un efectiv destul de mare în teatrul de operaţii din Afganistan şi în alte teatre de operaţii", a afirmat el.

Întrebat dacă exerciţiul este legat de conflictul din Ucraina, ministrul a spus că "este legat de pregătirea şi instruirea militarilor".

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, au participat, miercuri, la Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la evaluarea exerciţiului de alertare desfăşurat la nivelul Comandamentului Diviziei 2 Infanterie "Getica" din Buzău şi al structurilor subordonate din garnizoanele Focşani, Galaţi şi Brăila.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, exerciţiul multinaţional "Wind Spring 15" se va desfăşura în perioada 16-30 aprilie, în poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, şi la Centrul Administrativ Aerian Mihail Kogălniceanu (CAAMK), din judeţul Constanţa, cu scopul antrenării în comun, într-o concepţie unitară, a militarilor din ţări membre ale NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor şi îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate şi standardizare ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene.

La acest exerciţiu participă peste 2.200 de militari cu armament şi tehnică de luptă, din armatele Marii Britanii, Republicii Moldova, României şi Statelor Unite ale Americii, care vor desfăşura activităţi de planificare operaţională, trageri de luptă şi vor rezolva situaţii tactice complexe.

"Wind Spring 15" face parte din seria activităţilor de instruire în comun, care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în afara teritoriului naţional, în cadrul Operaţiei "Atlantic Resolve", pentru aplicarea măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale, în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici