EXCLUSIV: Constantinescu cere Procurorului general al SUA respingerea oricărei cereri de arestare

Nicuşor Constantinescu a trimis un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., în care susţine că justiţia română e controlată de DNA şi cere respingerea oricărei cereri de arestare ce va ajunge în SUA pe numele său, potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX.

684 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Constantinescu cere Procurorului general al SUA respingerea oricărei cereri de arestare

Nicuşor Constantinescu (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Agenţia MEDIAFAX a obţinut, în exclusivitate, memoriul transmis de Nicușor Constantinescu, joi, la cabinetul Procurorului General al SUA, Eric Holder Jr.

Contactat telefonic, avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Cătălin Dancu, a precizat că documentul a fost transmis, joi, prin serviciu de curierat rapid cu connfirmare de primire, că toate documentele anexate memoriului, inclusiv memoriul, au fost traduse şi legalizate şi că oficialul american ar trebui să se pronunţe asupra materialului după primirea sa.

"Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred că este primul pe care îl primiţi din România) este menit a vă clarifica cu probe asupra faptului că în această cauză sistemul judiciar din România în ansamblul său este imperfect; jusitiţia prin instituţiile sale nu garantează realizarea unui proces echitabil, transparent, independent şi imparţial încălcându-se în mod real prezumţia de nevinovăţie a clientului meu", se arată în preambulul documentului citat.

Avocatul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa notează că "...întrucat... a fost emis un mandat internaţional de urmărire şi arestare cu consecinţa aducerii sale în ţară, vă solicit respectuos ca în analiza memoriului şi a documentelor anexă să nu daţi curs solicitării autorităţilor române de a pune în aplicare pe teritoriul SUA acest mandat şi de a refuza executarea mandatului ca urmare a încălcării legii (...)".

Avocatul arată în continuare că cel pe care îl apără a plecat din România, în scop medical, doar după ce a avut încuviinţarea procurorului DNA care instrumentează cazul său de corupţie, iar ulterior intevenţiei chirugicale din SUA a pus constant la dispoziţia sitemului judiciar şi de justiţie din România documente medicale doveditoare.

"Cu toate acestea, fără nici un suport probator, o serie de judecători în mod speculativ şi total neprofesional au negat autenticitatea documentelor medicale trimise din SUA. În atare situaţie am luat decizia ca toate documentele emise de medicii americani să fie certificate în conformitate cu Convenţia de la Haga şi supralegalizate prin apostilare astfel încât orice alte interpretări să fie înlăturate", se arată în documentul transmis oficialului SUA.

În acest sens, notează în continuare avocatul, "au fost aduse la cunoştinţa judecătorilor români toate documentele medicale emise în care medicii confirmă starea gravă de sănătate, confirmă tratamentele medicale ce urmează a fi efectuate şi confirmă că domnul Nicuşor Constantinescu nu poate fi transportat şi adus în România în această fază a stării sale de sănătate".

"Curtea de Apel Bucureşti a decis în lumina acestor documente autentificate anularea unui prim mandat de arestare cerut de DNA, a ridicat interdicţiile total impuse prin instituţia controlului judiciar instituit la un moment dat permiţându-i să rămână la tratament pe teritoriul SUA. Cu toate acestea, ulterior unor noi cereri DNA ne-am pomenit cu situaţia în care alt judecător să conteste fără niciun fundament legal legalitatea autentificărilor, probitatea profesională a medicilor americani, să conteste propriile decizii ale colegilor judecători români, să critice şi să comenteze fără a avea o pregătire de specialitate rezultatele medicale, diagnosticele pe care acestea le-au stabilit concluzionând nici mai mult nici mai puţin că toate înscrisurile parvenite din SUA sunt mincinoase", se arată în memoriul lui Constantinescu.

Avocatul spune că sistemul de justiţie din România riscă un precedent în contextul în care judecătorii analizează şi percep diferit un document.

"Memoriul nu este nici pe departe un motiv de pledoarie pentru vinovăţia sau nevinovăţia clientului meu, el este un semnal de alarmă pentru ca dumneavoastră (procurorul general al SUA – n.r.) să înţelegeţi că procedurile privind cererea de extrădare a domnului Nicuşor Constantinescu sunt grav încălcate întrucât sunt obţinute pe fondul unei judecări greşite, mandatul de arestare fiind emis în motivarea unui judecător ce sfideaza actele de autoritate emise de către SUA, încalca tratatul de cooperare în materie penală dintre SUA şi România, sfidează principii fundamentale de drept toate acestea într-o «binecuvantată» acţiune coordonată de la nivelul conducerii centrale ale DNA", mai spune apărătorul.

În concluzie, avocatul îi cere procurorului general al SUA să respingă orice cerere a autorităţilor române în aplicarea oricărui mandat de arestare şi extrădare a clientului său din Statele Unite.

Nicuşor Constantinescu, care era cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a împiedicat controale ale Curţii de Conturi la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, a cerut DNA permisiunea să plece în SUA pentru o intervenţie chirurgicală şi a plecat din ţară pe 9 aprilie.

În 23 iunie, DNA a cerut Tribunalului Bucureşti arestarea lui Nicuşor Constantinescu, pentru că acesta nu a revenit în ţară până la data de 11 iunie, decisă de aceeaşi instanţă. Tribunalul Bucureşti a admis cererea, dar decizia nu a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a mai dispus, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York.

În 7 august, Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, arestarea preventivă a lui Constantinescu, fiind demarată procedura de extrădare a acestuia.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale distincte. Într-unul dintre ele este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici