FOTO A fost ales noul logo al Bucureştiului. Cum arată acesta şi cât de reprezentativ este pentru Capitală

Concursul pentru realizarea unui logo reprezentativ pentru municipiul Bucureşti organizat de Primăria Capitalei a ajuns la final, câştigător fiind desemnat Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani din Timişoara, anunţă Primăria Capitalei.

4702 afișări
Imaginea articolului FOTO A fost ales noul logo al Bucureştiului. Cum arată acesta şi cât de reprezentativ este pentru Capitală

FOTO A fost ales noul logo al Bucureştiului. Cum arată acesta şi cât de reprezentativ este pentru Capitală

Premiul pe care timişoreanul îl va primi este în valoare de 50.000 de lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp şi spaţiu, pe orice suport material şi în toate modurile, în favoarea municipiului Bucureşti, pentru utilizarea lucrării declarate câştigătoare.

„Sunt bucuroasă că am avut o participare atât de numeroasă şi pot să vă spun că misiunea juriului nu a fost deloc una uşoară. Am apreciat creativitatea concurenţilor şi modul admirabil în care au înţeles să se implice într-o acţiune constructivă pentru oraşul nostru. Din păcate pentru concurenţi, la fel ca la orice alt concurs, există un singur câştigător, aşa că am decis să oferim şi câteva premii de consolare celor mai reuşite propuneri pe care le vom alege ţinând cont şi de părerea publicului. Îl felicit din toată inima pe câştigător şi sper ca toată lumea să se fi convins de sinceritatea şi onestitatea demersului nostru. Vor urma şi alte concursuri menite să stimuleze creativitatea bucureştenilor şi nu numai!”, a declarat Primarul General Gabriela Firea.

Potrivit câştigătorului concursului, conceptul grafic propus a avut drept catalizatori diverse repere vizuale şi simboluri, ancorate în istoria culturală a oraşului, în cultura populară universală, dar şi în dezideratele administraţiei locale actuale.

„Am avut ca nuclee inspiraţionale moştenirea arhitectonică autentică a Capitalei şi valenţele pozitive generate de rezonanţa etimologică a numelui oraşului Bucureşti. Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziţionare, subliniază ideea de epicentru al naţiunii către care converge Capitala”, a adăugat Narcis Teodor Lupou.

Dintr-un total de 230 de înscrieri au fost validate 204, care au fost punctate de juriu în funcţie de 5 criterii: relevanţa pentru tema concursului; design atractiv; originalitate (îmbinarea elementelor care îmbină tradiţia istorica a Bucurestiului cu tendinţele actuale); funcţionalitate (vizibilitate si lizibilitate, să fie uşor recognoscibil, să poată fi imprimat şi pe suprafeţe mici fără să se piardă detalii esenţiale); adaptabilitate (să permită declinarea ulterioara a unor branduri sectoriale).

În perioada imediat următoare vor fi făcute publice toate lucrările care s-au încadrat cu succes, fie şi parţial, în tema concursului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici