FOTO Jandarmii, CHEMAŢI să intervină la Înmatriculările Auto din Cluj unde oamenii se certau

Câteva zeci de persoane s-au îmbulzit, marţi dimineaţă, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, unde se depun dosarele privind înmatricularea maşinilor, jandarmii fiind nevoiţi să intervină pentru menţinerea ordinii.

1080 afișări
Imaginea articolului FOTO Jandarmii, CHEMAŢI să intervină la Înmatriculările Auto din Cluj unde oamenii se certau

Jandarmii clujeni, chemaţi să intervină la Înmatriculările Auto, unde oamenii se CERTAU

Oamenii s-au adunat, marţi dimineaţă, în faţa sediului Serviciului de Înmatriculări Autovehicule din Cluj-Napoca, primii dintre ei aşezându-se la coadă la ora 2, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unii dintre cei prezenţi au întocmit o listă de aşteptare scrisă de mână încă de luni seară, dar multe persoane care au sosit marţi dimineaţă nu au ştiut de existenţa ei, astfel că au stat la coadă pentru a prinde un număr de ordine emis de instituţie, eliberat de un automat instalat la intrarea în sediu.

La 8,30, ora de începere a programului cu publicul, mai multe persoane au reclamat că lista nu ar fi fost respectată şi că unele persoane au sărit rândul.

"Am văzut feţe care nu erau aici şi care s-au strecurat în faţă, peste rând, nişte şmecheri care aduc maşini second hand din Germania. Noi stăm la rând, ne-am trecut pe listă, şi văd pe unii că unii au intrat în faţa mea. Lista s-a făcut de luni seara”, a spus unul dintre cei prezenţi la coadă.

Un alt clujean care stătea la rând de la ora 5 a afirmat că nu a ştiut de existenţa listei şi că el a venit din timp să îşi ia număr de ordine.

”Nu ştiu cine a făcut sistemul ăsta, eu am venit dimineaţă la ora 5. Am aflat că sunt 150 de nume pe lista aia, dar se pot elibera maxim 180 de numere de ordine începând cu ora 8.30. De aceea sunt oamenii nemulţumiţi că unii poate prind număr iar alţii nu, şi toţi ar vrea. Se pot face şi programări online, dar toate numerele sunt epuizate până în aprilie”, a explicat acesta.

Pentru că oamenii s-au îmbulzit, s-au certat şi au vociferat la poarta de intrare în curtea sediului Serviciului de Înmatriculări Autovehicule, reprezentanţii instituţiei au solicitat prezenţa jandarmilor pentru menţinerea ordinii.

În jurul orei 10, la Serviciul de Înmatriculări Autovehicule din Cluj-Napoca a sosit şi subprefectul Gyorke Zoltan.

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, aflat în subordinea Prefecturii, poate procesa circa 200 de cereri pe zi privind înmatricularea maşinilor.

”A apărut în ultimele zile o mai mare îmbulzeală la Serviciul de Înmatriculări Cluj pentru că oamenii au fost şi derutaţi de o serie de comentarii din presă că se vor schimba nu ştiu ce reglementări. Capacităţile de procesare a cererilor sunt la nivelul a 200 de dosare pe zi, ori solicitările sunt, din păcate, mai mari de atât. Oamenii îşi fac tot felul de liste, lucru pe care noi nu-l putem controla şi, astfel, apar şi nemulţumiri legate de ordinea de pe acele liste de aşteptare. Sunt şi unii şmecheri care vor să monopolizeze cu liste şi chiar contra cost, să vândă numerele de ordine, lucru care nu e în regulă, iar cetăţenii de bună credinţă se lovesc de aceşti indivizi. Am sesizat acest aspect la IPJ”, a spus Vuşcan.

Potrivit acestuia, s-au luat măsuri de reglementare a situaţiei astfel că se eliberează numere de ordine personalizate, pentru a nu putea fi vândute.

”Solicitările pentru depunerea cererilor de înmatriculări auto au crescut de la 1 februarie şi de zece ori iar personalul Serviciului a rămas acelaşi. Noi am făcut demersuri pentru a rezolva această situaţie, dar numărul înmatriculărilor e mult mai mare. Sper ca în câteva zile să se mai reglementeze situaţia”, a adăugat Vuşcan.

De la 1 februarie, cetăţenii nu mai sunt nevoiţi să achite timbrul de mediu, această taxă fiind eliminată din legislaţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici