Video GALERIE FOTO Fenomen rar în Constanţa: Portul Turistic Tomis a îngheţat prima oară după mai mulţi ani / Gratuitatea pentru transportul în comun va fi prelungită până la îmbunătăţirea vremii

Marea a îngheţat la Constanţa pentru prima dată în ultimii ani, în Portul Turistic Tomis, dar şi la mal, în acvatoriul Portului Constanţa, formându-se o pojghiţă de gheaţă de câţiva centimetri grosime, relatează corespondentul MEDIAFAX.

13085 afișări

Temperaturile scăzute din ultimele zile au făcut ca marea să îngheţe pe alocuri, la mal, în zonele aflate la adăpost unde nu se formează valuri. Astfel, în Portul Turistic Tomis s-a format un strat de gheaţă cu o grosime de câţiva centimetri.

De altfel, Autoritatea Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod Galben, de vreme geroasă, valabilă, pentru toată ţară, până luni, 9 ianuarie. Conform atenţionării, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade.

La Constanţa, în următoare 24 de ore, temperaturile vor fi cuprinse între -11 şi -17 grade Celsius. Vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor şi pe parcursul săptămânii viitoare.

Gratuitatea pentru transportul în comun în municipiul Constanţa va fi prelungită până când prognoza meteorologică se va ameliora, au anunţat, duminică, reprezentanţii Primăriei Constanţa, citaţi de corespondentul MEDIAFAX

Potrivit acestora, pe străzile şi bulevardele din oraş se circulă în condiţii de iarnă grea, toate utilajele acţionând în permanenţă pentru îndepărtarea stratului de zăpadă şi împrăştierea de material antiderapant atât pe artere principale cât şi pe cele secundare. „Transportul în comun se efectuează, în condiţii de iarnă, cu 86 de autobuze. Începând de mâine (luni - n.r.), transportul public va fi suplimentat cu 40 de autobuze, frecvenţa de circulaţie fiind de circa 10 minute. Gratuitatea pentru transportul în comun va fi prelungită până când prognoza meteorologică se va ameliora. Recomandăm constănţenilor să folosească mijloacele de transport în comun, să evite folosirea autoturismelor, iar în cazul în care le folosesc, să nu blocheze căile de acces, intersecţiile şi să nu parcheze în zonele de acţiune a utilajelor de deszăpezire”, a anunţat Primăria Constanţa printr-un comunicat de presă. Reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în acţiunile de deszăpezire, care acţionează în teren, primesc din partea municipalităţii ceaiuri calde.

Edilii oraşului mai spun că în apa caldă şi căldura şi căldura sunt furnizate în regim normal în municipiu, iar la adăpostul pentru persoanele fără locuinţă se află în prezent 26 de oameni. De asemenea, şi la căminul liceului cu program sportiv „Nicolae Rotaru” sunt adăpostite 16 persoane, care sunt blocate şi nevoite să rămână în Constanţa. Toate persoanele au beneficiat de cazare şi masă gratuite.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, groapa de gunoi de la Ovidiu nu a funcţionat în ultimele trei zile, fapt care a influenţat negativ graficele de colectarea a gunoiului menajer. Începând de duminică însă situaţia s-a remediat, fiind reluată se activitatea de colectare, sortare şi transport a deşeurilor, au mai precizat reprezentanţii Primăriei Constanţa, care roagă instituţiile publice, persoanele fizice şi juridice să asigure îndepărtarea zăpezii şi gheţii din zona imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea sau locuiesc şi să le depoziteze în afara părţii carosabile şi în alte locuri în care circulaţia pietonală să nu fie afectată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici