Gheorghe Ştefan, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul finanţării PDL

Gheorghe Ştefan a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că şi-a folosit influenţa de vicepreşedinte al PDL pentru a obţine bani pentru sine şi pentru partid. Fostul edil a făcut acord de recunoaştere cu procurorii DNA.

2020 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Ştefan, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul finanţării PDL

Gheorghe Ştefan, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul finanţării PDL (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Prima decizia în acest caz a fost dată de Tribunalul Bucureşti pe 13 ianuarie însă a fost contestată de fostul primar. La acel moment, judecătorii au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de fostul primar al Municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cu procurorii DNA în dosarul în care fostul co-preşedinte PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi l-au condamnat la trei ani de închisoare în regim de detenţie, în schimbul unui denunţ. Decizia a fost menţinută şi de Curtea de Apel Bucureşti.

"În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2009 – 2012, inculpatul Ştefan Gheorghe, în calitate de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare, în scopul obţinerii de sume de bani atât pentru sine, cât şi pentru partid, şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. În aceeaşi perioadă, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa, că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT", susţinea DNA.

Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma omului de afaceri, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

"În paralel, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb, a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile (trimis în judecată de procurorii anticorupţie la data de 28 noiembrie 2016 – comunicat nr. 1466/VIII/3 din 28 noiembrie 2016), care cunoştea dinainte mecanismul descris anterior şi cu care a fost de acord", spun procurorii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici