- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Hematologii nu au recomandat intervenţia de splinectomie în cazul lui Chiţac
Medicii hematologi de la Spitalul Fundeni nu au dat recomandare pentru intervenţia de splinectomie în cazul lui Mihai Chiţac, care a fost eliberat temporar din penitenciar, în vederea efectuării acestei operaţii, astfel că el va fi externat, miercuri, de la Spitalul Universitar Floreasca.
Declaraţia a fost făcută, miercuri, pentru MEDIAFAX, de managerul Spitalului Floreasca, unde Chiţac a fost internat după eliberarea temporară din penitenciar, Mircea Beuran.
Acesta a precizat că, după ce a fost primită această notă de la Spitalul Fundeni, nu se mai justifică rămânerea în spital a lui Chiţac, astfel că acesta va fi externat.
Beuran a adăugat că au fost terminate explorările în cazul lui Mihai Chiţac, astfel că există un set de analize cu care acesta va pleca de la externare, iar dacă va exista o altă recomandare privind tratamentul într-o clinică de specialitate a Spitalului de Urgenţă, atunci Chiţac va fi reinternat.
În 21 iunie, Mihai Chiţac a părăsit Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a fi internat.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a decis, în 17 iunie, eliberarea lui Mihai Chiţac din penitenciar, pentru o lună, instanţa admiţând cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de fostul general, pentru internare, după ce acesta a fost programat pentru operaţie.
Judecătorul care l-a eliberat pe Mihai Chiţac a arătat, în motivarea deciziei, că preferă să-l lase liber pe fostul general pentru că instituirea pazei ar fi contraproductivă, deoarece ar avea efect negativ asupra stării psiho-morale ale unui suferind şi l-ar lipsi şi de ajutorul familiei.
-
Chiuariu: Macovei e un manelist al anticorupţiei, în 2005 dorea unificarea DNA cu DIICOT
Social astăzi, 19:24
Deputatul PNL Tudor Chiuariu, fost ministrul al Justiţiei, a acuzat-o, luni, pe europarlamentarul PDL Monica Macovei de faptul că ar fi propus, în 2005, ca ministru, unificarea DNA cu DIICOT, deşi, public, a criticat acest lucru, liberalul catalogând-o drept "gurist şi manelist al anticorupţiei". citeşte tot
-
Accident grav pe DN1: Doi morţi şi mai mulţi răniţi, după ce un microbuz a fost lovit de un autoturism
Social astăzi, 18:54
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce un microbuz în care se aflau 16 pasageri a fost lovit de un autoturism pe DN 1, în dreptul localităţii prahovene Nistoreşti, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate, sensul de urcare către munte fiind complet blocat. citeşte tot





e doar un mos bolnav care nu mai poate face rau nimanui, ce rezolvi daca-l omori ? devii un criminal si atat
un cutit bine infipt in inima l-ar rezolva pe criminalul asta odios ! ochelari cu rama fina, costum, seamana cu criminalii de razboi, ajunsi sa-si traiasca batranetile prin australia, caldura, soare, nisip... il tradeaza tricoul in dungi... ss-istii aveau ceva mai mult gust...
Medicii hematologi de la Spitalul Fundeni nu au dat recomandare pentru intervenţia de splinectomie în cazul lui Mihai Chiţac, care a fost eliberat temporar din penitenciar, în vederea efectuării acestei operaţii, astfel că el va fi externat, miercuri, de la Spitalul Universitar Floreasca.