Hosu: Entităţi din România, ţinta unor atacuri cibernetice complexe. DIICOT, în imposibilitatea de a obţine probe tehnice

Modalitatea de executare a atacurilor cibernetice a evoluat, însă, din cauza legislaţiei în vigoare, DIICOT se află în imposibilitatea de a obţine probe tehnice legate de comunicaţiile GSM, a spus, vineri, procurorul şef adjunct al structurii din Ministerul Public, Giorgiana Hosu.

1470 afișări
Imaginea articolului Hosu: Entităţi din România, ţinta unor atacuri cibernetice complexe. DIICOT, în imposibilitatea de a obţine probe tehnice

Hosu: Atacurile informatice, în evoluţie. DIICOT, în imposibilitatea de a obţine probe tehnice (Imagine: Shutterstock)

"În domeniul infracţiunilor informatice se remarcă o abordare din ce în ce mai tehnică a probatoriului şi în acest context vreau să subliniem încă o dată că suntem în imposibilitatea obţinerii de probe tehnice legate de identificarea unor puncte de acces ale utilizatorilor finali în cadrul comunicaţiilor de tip GSM sau a celor de date şi că ne aşteptăm de la legiuitor să ne pună în mână un instrument viabil pentru combaterea acestui tip de infracţiune tehnică", a spus procurorul şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, vineri, după şedinţa de bilanţ a instituţiei pentru anul 2014.

Reprezentantul instituţiei a adăugat că atacurile informatice au evoluat. Acest lucru s-a întâmplat, spune ea, prin depăşirea măsurilor de securitate, modificarea datelor informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice, "anumite entităţi din România devenind ţinta unor atacuri cibernetice complexe ce urmăresc de cele mai multe ori obţinerea de informaţii sensibile".

Adjunctul instituţiei a precizat, privitor la infracţiunile de terorism şi a celor contra securităţii statului, că "au fost evaluate periodic, în colaborare cu SRI, vulnerabilităţile generate de înfiinţarea statului islamic şi apariţia fenomenului luptător străin".

"Au fost monitorizate activităţile de propagandă, de prozelitism şi radicalizare, desfăşurate de adepţi ai unor entităţi extremiste pe teritoriul României şi fenomenele de izolare ale unor cetăţeni români cu preocupări pe linia confecţionării de arme artizanale şi materiale explozive", a mai spus aceasta.

Hosu a vorbit şi despre fenomenul evaziunii fiscale, precizând că "s-a menţinut pe aceeaşi linie agresivă, fiind foarte des întâlnit procedeul utilizării firmelor fantomă".

"S-a menţinut constant fenomenul contrabandei cu produse accizabile prin graniţa cu Serbia, cu Ucraina, cu Republica Moldova şi s-a menţinut constant fenomenul obţinerii de credite cu documente falsificate şi al delapidării patrimoniului societăţilor comerciale prin utilizarea firmelor off-shore", a mai arătat Hosu.

În cadrul anchetelor economice ale DIICOT, a menţionat adjunctul instituţiei să precizeze, "au fost folosite eficient comisiile rogatorii pentru verificarea relaţiilor comerciale în cadrul operaţiunilor intra-comunitare şi pentru identificarea liderilor grupurilor infracţionale ale căror venituri erau colectate în conturile societăţilor nerezidente. Activitatea DIICOT în cadrul acestui fenomen s-a desfăşurat în strânsă cooperarea cu SRI ca autoritate naţională în materia prevenirii şi combaterii terorismului".

La prezentarea raportului de activitate a DIICOT, care a avut loc cu uşile închise, au fost prezenţi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, vicepremierul Gabriel Oprea, şeful SRI, Eduard Hellvig, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Iacob, precum şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici