Prima pagină » Social » Mureș: Un tânăr s-a lovit cu ATV-ul de mașina de poliție care-l urmărea

Mureș: Un tânăr s-a lovit cu ATV-ul de mașina de poliție care-l urmărea

Un tânăr de 18 ani din Mureș a fugit de poliție cu un ATV neînmatriculat și fără permis, a intrat într-o mașină de poliție și a fost rănit. A fost deschis dosar penal împotriva sa.
Mureș: Un tânăr s-a lovit cu ATV-ul de mașina de poliție care-l urmărea
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Laurențiu Marinov
06 sept. 2025, 21:28, Social

Un tânăr de 18 ani din județul Mureș ce conducea un ATV a fugit de Poliție, fiind în cele din urmă accidentat după ce a intrat cu ATV-ul în mașina polițiștilor care-l urmăreau. Tânărul nu are permis de conducere, iar ATV-ul nu este înmatriculat.

Polițiștii din localitatea Deda, județul Mureș au încercat să oprească regulamentar conducătorul unui ATV care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare.

„Cel în cauză, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din Răstolița, nu a dat curs solicitării polițiștilor, procedându-se la urmărirea sa pe drumul comunal, iar mai apoi pe un drum forestier, unde, în momentul în care autospeciala de poliție a ajuns în paralel cu ATV-ul, conducătorul acestuia a pierdut controlul și a intrat în partea laterală a autospecialei”, a transmis IPJ Mureș.

Imediat, tânărul a încercat să fugă, iar polițiștii l-au imobilizat și încătușat. Ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Din verificările efectuate reiese că cel în cauză nu deține permis de conducere, iar ATV-ul nu este înmatriculat.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.