Imnul Ungariei, intonat de sute de persoane la Miercurea Ciuc, ca protest faţă de amenda dată PCM

Aproximativ 400 de persoane au comemorat, miercuri seară, la Miercurea Ciuc, eroii Revoluţiei din 1989, iar apoi au cântat imnul Ungariei, în semn de protest faţă de amenda dată PCM de către Prefectura Covasna pentru intonarea aceluiaşi imn la Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, din 4 iunie.

706 afișări
Imaginea articolului Imnul Ungariei, intonat de sute de persoane la Miercurea Ciuc, ca protest faţă de amenda dată PCM

Imnul Ungariei, intonat de sute de persoane la Miercurea Ciuc, ca protest faţă de amenda dată PCM

Oamenii au spus că, prin prezenţa lor, au răspuns apelului lansat de Partidul Civic Maghiar (PCM) şi s-au adunat, miercuri seară, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc la o manifestare "cu dublă semnificaţie": comemorarea eroilor Revoluţiei din 1989 şi exprimarea "nemulţumirii profunde" faţă de amendarea PCM de către Prefectura Covasna, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În discursurile rostite, primarul UDMR al municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, şi reprezentanţii PCM din judeţul Harghita i-au omagiat pe eroii martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 şi s-au aprins sute de lumânări.

De asemenea, ei au spus că la Revoluţie au murit oameni pentru respectarea drepturilor omului, între acestea fiind şi acela al păstrării identităţii naţionale, încălcat prin amendarea conducerii PCM, la Sfântu Gheorghe, cu 5.000 de lei, pentru intonarea imnului Ungariei la Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, din 4 iunie.

Toţi participanţii la manifestare, între care s-au numărat şi reprezentanţii Primăriei Miercurea Ciuc, Partidului Popular Maghiar din Transilvania şi ai Consulatului General al Ungariei în municipiu, au intonat imnul Ungariei şi apoi pe cel secuiesc, iar la final au păstrat un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei din 1989.

Sute de persoane au protestat din acelaşi motiv, zilnic, începând de luni, şi la Sfântu Gheorghe, în faţa Prefecturii Covasna, preşedintele PCM Sfântu Gheorghe, Bálint József, anunţând că mitingurile vor continua joi şi vineri.

La începutul lunii, Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon.

Prefectul de Covasna, Marius Popica, declara, într-o conferinţă de presă, că amenda nu a fost dată pentru intonarea imnului Ungariei la manifestarea din 4 iunie, ci pentru că nu a fost intonat şi imnul României.

Sâmbătă, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Barna Pal Zsigmond, a trimis o notă de protest Prefecturii judeţului Covasna, faţă de amenda aplicată filialei judeţene a Partidului Civic Maghiar (PCM) pentru intonarea imnului ungar, potrivit MTI.

Ulterior, prefectul de Covasna, Marius Popica, a declarat că a discutat cu Barna Pal Zsigmond şi i-a explicat că sancţiunea dată PCM nu reprezintă o "lipsă de respect faţă de imnul Ungariei", ci a avut în vedere nerespectarea prevederilor privind intonarea acestuia şi faptul că nu a fost intonat şi imnul României.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, sâmbătă, că i-a semnalat premierului Victor Ponta problemele legate de "dorinţa" prefectului de Covasna de "a se război" cu simboluri maghiare, "imn, steaguri", arătând că ele "pot fi rezolvate foarte uşor, până când ajung lista Guvernului şi structura" în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici