Institutul Fundeni, spitalul cu cel mai mare necesar de sânge, a deschis un centru de transfuzii

Institutul Clinic Fundeni, unitatea sanitară cu cel mai mare necesar de sânge din România, a deschis, joi, un centru de transfuzii, unde oricine - de la cadrele medico-sanitare, la rude şi prieteni ai celor internaţi - poate dona sânge, a anunţat managerul institutului, dr. Carmen Orban.

820 afișări
Imaginea articolului Institutul Fundeni, spitalul cu cel mai mare necesar de sânge, a deschis un centru de transfuzii

Institutul Fundeni, spitalul cu cel mai mare necesar de sânge, a deschis un centru de transfuzii (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"Vor putea dona, zilnic, între 40 şi 50 de persoane. Donatorii pot fi aparţinători ai pacienţilor, angajaţii spitalului, persoane care locuiesc în comuna Fundeni, oricine. Fundeni este cel mai mare consumator de sânge. Toate costurile pentru realizarea şi activitatea centrului sunt suportate de noi, personalul angajat este al nostru. Angajatele centrului lucrează continuu, nu au zi liberă", a mai spus dr. Orban, joi, când Institutul Fundeni împlineşte 55 de ani de funcţionare.

Centrul de transfuzii de la Fundeni este prima unitate de acest fel deschisă într-un spital din Bucureşti, după ce ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat în urmă cu o lună, că în Capitală vor fi create astfel de unităţi în câteva spitale.

"Este primul dintre cele anunţate de acum o lună. A salva vieţi este un lucru pe care fiecare trebuie să-l înţeleagă. Mulţumesc tuturor celor care au înţeles rolul donării şi managerului Institutului Fundeni, care a şi realizat rapid acestă unitate", a spus ministrul sănătăţii, care a precizat că Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Colentina vor avea, şi ele, câte un centru de transfuzie.

La rândul său, directorul Centrului de Transfuzii Bucureşti, dr. Dana Goşa, a subliniat că nu se poate vorbi, în prezent, despre o criză de sânge, însă nevoile sunt mari.

"La centrul de la Fundeni vor da sânge donatori sănătoşi. Sângele este recoltat aici, apoi trimis la Centrul Bucureşti, unde este testat, validat şi procesat. După aceea, este livrat înapoi spitalului. Nu putem spune că este criză de sânge, dar nevoile sunt continuu mari. Aş vrea să spun că unul dintre cel mai activ serviciu în acţiunile privind trasfuziile este Ambulanţa Bucureşti, care trimite salvare să trasporte sânge la orice oră din zi şi din noapte", a declarat dr. Goşa.

Întrebată dacă la Centrul de Transfuzii Bucureşti se primeşte sânge şi din alte judeţe, dr. Dana Goşa a răspuns afirmativ. "Da, mai primim sânge şi din judeţele din jur, este normal. Spitalele nu au nevoie de sânge, pentru că pacienţii în stare gravă sunt trimişi aici (în Bucureşti - n.r.) din toate judeţele. Este normal să trimită şi sânge dacă nu tratatează pacienţii în spitalele lor", a spus ea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici