Iohannis a retrimis Parlamentului Legea de modificare a Codului Silvic: Creează premisa unui tratament juridic discriminator

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, luni, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

5364 afișări
Imaginea articolului Iohannis a retrimis Parlamentului Legea de modificare a Codului Silvic: Creează premisa unui tratament juridic discriminator

Iohannis a retrimis Parlamentului Legea de modificare a Codului Silvic: Crează premisa unui tratament juridic discriminator

Klaus Iohannis precizează că motivul retrimiterii legii pentru modificarea şi completarea Codului Silvic la Parlament se referă la faptul că ”unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator”.

”Aşa cum au fost redactate, unele dintre dispoziţiile acestei legi ar putea atrage posibilitatea ca statul român să fie acuzat de încălcarea obligaţiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, cu privire la cererea de reexaminare a şefului statului.

În cererea de reexaminare se mai menţionează că Articolul I pct. 9 -15 din legea transmisă spre promulgare, respectiv modificarea art. 10 -13 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic reglementează posibilitatea ocoalelor silvice de regim de a oferi proprietarilor de fond forestier anumite servicii remunerate.

”Considerăm că, pentru încredinţarea acestor servicii, trebuie prevăzută o procedură de selecţie deschisă, transparentă şi necondiţionată. În caz contrar, respectiva măsură poate institui un avantaj în favoarea ocoalelor silvice, avantaj care poate reprezenta ajutor de stat”, apreciază şeful statului.

De asemenea, articolul I pct. 29 din legea transmisă spre promulgare, respectiv completarea art. 20 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic cu un alineat nou, alin. ( 11), instituie obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha.

Preşedintele Iohannis apreciază că ”această reglementare se constituie într-o premisă a unei măsuri legislative discriminatorii între diferite categorii de proprietari”.

”Totodată, aplicarea acestei dispoziţii care, la prima vedere poate avea drept efect flexibilizarea gestiunii pădurilor, ar putea antrena accelerarea tăierii pădurilor din fondul forestier dincolo de principiile continuităţii, eficacităţii funcţionării şi conservării pădurilor”, se menţionează în cererea de reexaminare.

Un alt articol, I pct. 48 din legea transmisă spre promulgare, respectiv modificarea art. 37 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, reglementează condiţiile şi situaţiile în care este posibilă scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, prin derogare de la regimul general.

Preşedintele consideră că ”prin faptul că sunt extinse categoriile exceptate de la regimul general aplicabil în cazul scoaterii definitive a unor suprafeţe din fondul forestier naţional, se conferă un avantaj anumitor categorii de beneficiari (proprietarii de reţele de energie din surse regenerabile, proprietarii de parcuri recreative, tematice şi/sau educaţionale), avantaj ce ar putea să intre în sfera noţiunii de ajutor de stat”.

Un alt articol, I pct.72 din legea transmisă spre promulgare, respectiv completarea art. 60 cu noi reglementări privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică poate conduce la ideea creării unui mediu neconcurenţial, mai arată şeful statului.

”Apreciem că dispoziţiile art. 60 alin. (5) lit. f) şi g) - prin care se introduc: pragul maxim de 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi dreptul de preempţiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă - sunt de natură să aducă atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale, ca fundamente esenţiale ale economiei de piaţă”, se arată în cererea de reexaminare.

Potrivit sesizării preşedintelui, ”introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera dezavantaje pentru unii şi avantaje pentru alţii, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligaţiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene”.

”Totodată, pentru asigurarea respectării procedurilor naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei, considerăm că regulamentul privind valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, ce va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului, potrivit art. 60 alin. (4) din legea transmisă la promulgare, ar trebui să fie elaborat cu avizul autorităţii de concurenţă”, mai apreciază şeful statului, în cererea de reexaminare.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 25 februarie, proiectul de modificare a Codului Silvic iniţiat de parlamentari PSD, reprezentanţii PNL criticând prevederile acestui proiect, iar Victor Ponta a afirmat că România are nevoie de această lege.

Deputaţii au aprobat acest proiect cu 208 voturi pentru, 97 împotrivă şi 27 abţineri.

"A fost un efort de aproape doi ani pentru ca la Guvern şi apoi în Parlament să fie adoptat acest Cod Silvic de care România avea nevoie.Interesele private ale marilor companii neromâneşti care exploatează în mod excesiv lemnul în România şi-au găsit din păcate reflectarea şi în Parlament şi de aceea avem şi voturi contra", a afirmat sdupă vot premierul Victor Ponta.

Deputatul UDMR, fost ministru al Mediului Attila Korodi a declarat că se poate şi mai bine şi că se încheie o procedură care era în Parlament de trei ani. "Sunt convins că această modificare a Codului Silvic va putea să protejeze pădurile României dacă vor veni şi actele normative de implementare. Punem capac monopolurilor mari în domeniul prelucrării lemnului, în sfârşit reuşim să direcţionăm materie primă pentru companii mici şi mijlocii", a spus Korodi.

Deputatul PNLTinel Gheorghe a afirmat că sunt aspecte contradictorii în conţinutul legii, care vor crea probleme de aplicare.

Deputatul PNL, fost ministru al Mediului Lucia Varga a declarat că România avea nevoie de un cod silvic europene în care să fie protejată pădurea şi să se dea drept de preempţiune agenţilor economici din industria de prelucrare a lemnului şi sprijin pentru proprietari. E a spus că premierul a fost de acod iniţial cu acest lucru, însă apoi s-a răzgândit. "Mă întreb oare ce la făcut să renunţe la acele principiipe care le-am agreat, Oare să fie interese de partid?", a afirmat retoric Lucia Varga.

În 2 octombrie 2013, proiectul unui noului Cod silvic a fost adoptat de guvern, cu prevederile anunţate de fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, însă acest proiect a fost respins în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici