VEZI MAI JOS GALERIA FOTO
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că la competiţie s-au înscris 13 sculptori din întreaga ţară, care au depus proiectele, portofoliile personale, precum şi machetele celor două statui.
„Suntem în anul jubiliar care marchează un secol de la Marea Unire şi am dorit să se poate inaugura în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca două statui ale celor doi vlădici reprezentativi pentru Mitropolia Clujului: episcopul Nicolae Ivan, ctitorul Catedralei, şi a Mitropolitul Bartolomeu Anania, care a reînfiinţat Mitropolia Clujului. Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, împreună cu filiala clujeană a Academiei Române şi cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România a deschis în 17 noiembrie 2017 concursul public de realizare a celor două statui. La competiţie s-au înscris 13 sculptori din întreaga ţară, care au depus proiectele, portofoliile personale, precum şi machetele celor două statui. Juriul, format din arhitecţi, critici şi istorici de artă, dar şi sculptori, a stabilit, marţi, proiectul câştigător”, a spus mitropolitul Clujului.
Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Ţigănaş, membru al juriului, a declarat la rândul său, că proiectul câştigător aparţine sculptorului clujean Alexandru Păsat, statuile urmând să aibă o înălţime de 3 metri şi vor fi turnate în bronz.
Inaugurarea celor două statui va avea loc în preajma sărbătorii de la 1 Decembrie 2018, costurile de realizare a monumentelor ridicându-se la 100.000 de euro pentru fiecare.
Finanţarea va fi asigurată din alocări bugetare ale autorităţilor publice locale şi judeţene, dar şi din fondurile Mitropoliei Clujului.
Citeşte şi: Drapelul României a fost arborat pe Vârful Omu, după un traseu greu, prin zăpadă de 1,5 metri
Citeşte şi: Prima decizie a CCR în cazul Legilor Justiţiei | Înfiinţarea secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor, CONSTITUŢIONALĂ
Citeşte şi: Curtea Constituţională a admis sesizarea lui Klaus Iohannis privind Statutul funcţionarilor publici
Citeşte şi: Studiu: Infecţiile cu HPV şi cancerul de col uterin pot fi prevenite cu vaccinul anti-HPV
Citeşte şi: A fost deschis dosar penal în cazul JANDARMULUI care ar fi lovit protestatari. Procurorii militari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă
Citeşte şi: Vremea se va menţine rece pentru această perioadă din an / Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
Citeşte şi: Raport FINAL al Comisiei pentru alegerile din 2009. Concluziile prezentate de Oana Florea: Putem deduce că au existat acţiuni de influenţare a rezultatului votului