Judecătoria Aiud a respins cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea

Judecătoria Aiud a respins, marţi, cererea de liberare condiţionată, depusă de omul de afaceri Ilie Carabulea în baza recursului compensatoriu, condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

263 afișări
Imaginea articolului Judecătoria Aiud a respins cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea

Judecătoria Aiud a respins cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea

Judecătoria Aiud a respins ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată depusă de omul de afaceri Ilie Carabulea, aflat în Penitenciarul de maximă siguranţă Aiud.

„Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată a deţinutului Carabulea Ilie. Decizia luată marţi de Judecătoria Aiud nu este definitivă şi poate fi contestată în trei zile, iar cauza va ajunge la Tribunalul Alba”, arată instanţa.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că Ilie Carabulea a depus cererea de liberare condiţionată cel mai probabil ca urmare a Legii recursului compensatoriu, având în vedere că omul de afaceri a mai depus o altă cerere, în 25 septembrie 2017, iar conform deciziei de atunci a Tribunalului Alba ar mai fi avut dreptul la o nouă propunere de liberare condiţionată doar după data de 25 martie 2018.

Ilie Carabulea a fost condamnat definitiv în dosarul "Carpatica", în iunie, la 5 ani şi 6 luni de închisoare. În acelaşi dosar, fostul şef ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat.

În dosarul "Carpatica", au fost judecaţi fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, omul de afaceri Ilie Carabulea, Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, alături de alte persoane.

Potrivit procurorilor, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA".

"Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici