Limitele de despugubire ale poliţelor RCA vor creşte cu peste 30% de la 1 ianuarie

Limitele de despăbubire ale poliţelor auto RCA vor creşte de la 1 ianuarie cu 33,3%, la un milion de euro, în cazul daunelor materiale din accidente rutiere, şi cu 42,9%, la 5 milioane de euro, pentru vătămări corporale şi decese, potrivit normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

256 afișări
Imaginea articolului Limitele de despugubire ale poliţelor RCA vor creşte cu peste 30% de la 1 ianuarie

Limitele de despugubire ale poliţelor RCA vor creşte cu peste 30% de la 1 ianuarie (Imagine: Shutterstock)

În acest an, despăgubirea maximă pentru daune materiale se ridică la 750.000 euro, indiferent de numărul părţilor implicate în accidentul rutier.

Pentru vătămări corporale şi decese, limita de dspăgubire pentru 2011 a fost stabilită la 3,5 milioane de euro.

Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este un contract prin care persoanele prejudiciate în urma unui accident rutier produs din vina conducătorului auto asigurat primesc despăgubiri pentru daunele materiale şi/sau vătămările corporale suferite.

Scopul poliţei este ca persoanele păgubite să primească obligatoriu despăgubiri pentru daunele suferite, independent de situaţia materială a celui care a produs paguba.

După primele nouă luni, subscrierile din RCA au însumat 1,55 miliarde de lei, în scădere cu 18,5% faţă de intervalul similar din 2010. Daunele plătite de companiile de asigurări au crescut cu 1% şi au ajuns la 1,23 miliarde de lei.

În 2010, asigurătorii au subscris din poliţe RCA prime în sumă de 2,46 miliarde de lei, în creştere cu 14,12% faţă de anul precedent, în condiţiile în care numărul contractelor de asigurare încheiate a urcat cu 7,7%, la 6,5 milioane.

În acelaşi an, societăţile au plătit un număr total de 330.100 dosare de daună, în scădere cu 3,33% faţă de anul 2009. În schimb, daunele plătite au crescut cu 4,63%, la 1,6 miliarde de lei.

Defalcat, ponderea cea mai mare a revenit despăgubirilor plătite pentru daune materiale, respectiv de 93,08%, în timp ce pentru vătămări corporale despăgubirile plătite au reprezentat 6,92% din total.

"Ponderea despăgubirilor plătite pentru vătămări corporale în 2010 a crescut cu 2,5 puncte procentuale comparativ cu nivelul din anul anterior. Indemnizaţiile brute plătite în cursul exerciţiului financiar 2010 pentru vătămări corporale au înregistrat o creştere nominală cu 64,4% faţă de anul 2009", se precizează în raportul anual al CSA.

Societăţile autorizate să încheie poliţe RCA sunt ABC Asigurări, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Euroins, Astra, BCR Asigurări, Carpatica Asig, Groupama, Omniasig, Uniqa şi City Insurance.

În 2010, piaţa asigurărilor generale şi de viaţă a scăzut cu 6,36%, la 8,31 miliarde de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici