Locurile de muncă din condiţii speciale, cuprinse într-un act normativ

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, vineri, că persoanele care lucrează în condiţii speciale ar putea ieşi cu până la 13 ani mai repede la pensie, locurile de muncă din condiţii speciale sau deosebite urmând să fie stabilite printr-un proiect de act normativ.

Locurile de muncă din condiţii speciale, cuprinse într-un act normativ (Imagine: Remus Suciu/Mediafax Foto)

Ministrul Muncii a explicat că, în multe cazuri, patronii nu au mai negociat încadrarea unor posturi în condiţii speciale sau deosebite de muncă, deşi aceeaşi muncă, prestată într-un alt domeniu, este recompensată cu drepturile prevăzute de lege în acest sens.

Mihai Şeitan a declarat că toate locurile de muncă din condiţii deosebite sau speciale vor fi cuprinse într-un proiect de act normativ, care va fi finalizat într-un timp cât mai scurt, astfel încât în 2011, când va intra în vigoare noua Lege a pensiilor, acestea să poată fi remunerate corect.

Demnitarul a dat drept exemplu situaţia mecanicului de locomotivă, care poate lucra în alt domeniu decât CFR şi care nu este încadrat în condiţii deosebite de muncă.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
SEITAN CONDITII SPECIALE ,
locuri de munca conditii speciale
COMENTARII
  • Nicolae_B. 19 mar 2010

    Deci se revizuieste si Legea 226 ref. la conditiile speciale de munca. Nu stiu daca "demnitarul" chiar a dat exemplul cu mecanicul de locomotiva; oricum, trebuia sa stie ca legea 226 are doua anexe dintre care una se refera la angajatori (locuri de munca) si alta la tipul de activitate (specialitati, meserii). Ambele conditii trebuie indeplinite pentru incadrarea in conditii speciale. Probabil se vor introduce intr-o lege mai cuprinzatoare si conditiile deosebite (fosta grupa II de munca).

  • Un pensionar 19 mar 2010

    Numai guvernul PNL condus de Prim Ministru Tariceanu a avut grija de pensionari si a restabilit o corelatie onesta cu celalalte categorii socio-profesionale. PD-L a fost contra majorararii pensiilor iar Presedintele a refuzat promulgarea Legii de majorare a pensiilor. Actualilor guvernanti le stau pensiile ca un os in git:nu-l pot inghitii dar nici nu-l pot scuipa ca-si dau seama ca ar insemna o sinucidere politica.O sa fie deosebit de interesant de urmarit desbaterile in Parlament

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa