Marga: Legea Educaţiei, făcută să creeze din profesori şi directori agenţi electorali pentru Băsescu

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), Andrei Marga, consideră că Legea Educaţiei a fost o făcută pentru a crea din profesori şi directori de şcoli agenţi electorali pentru preşedintele Traian Băsescu.

43 afișări
Imaginea articolului Marga: Legea Educaţiei, făcută să creeze din profesori şi directori agenţi electorali pentru Băsescu

Marga: Legea Educaţiei, făcută să creeze din profesori şi directori agenţi electorali pentru Băsescu (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Marga a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că cele mai greşite măsuri din învăţământul superior s-au luat în mandatele de preşedinte ale lui Traian Băsescu de către oamenii pe care acesta i-a numit în funcţii.

"Traian Băsescu, în mod evident, se teme de alegerile viitoare, şi atunci, din timp, îşi ia măsuri să creeze agenţi electorali. Legea Educaţiei este o lege făcută pentru a transforma cât mai mulţi profesori şi directori în agenţii săi electorali. Traian Băsescu a stricat sistemul şi acum crede că îl salvează cu această lege, deşi cele mai greşite măsuri din învăţământul superior s-au luat în mandatele sale de către oamenii pe care el i-a numit", a spus Marga.

Potrivit rectorului UBB, toate ideile noi pe care le citează şeful statului legate de descentralizarea învăţământului, răspunderea publică a universităţilor, abolirea vechimii sau ierarhizarea universităţilor "sunt cuprinse în reforma Marga".

"El adaugă un lucru nou, şi anume politizarea învăţământului", a spus Andrei Marga.

Acesta i-a sugerat preşedintelui ca atunci când vorbeşte de plagiat şi de nepotism să caute în Comisia prezidenţială şi în propria familie.

"În Comisia prezidenţială sunt plagiatorii, poate găsi exemple acolo. Dacă vrea să aplice Legea, să o aplice în primul rând Comisiei prezidenţiale. Legat de nepotism, ce exemplu mai elocvent avem decât faptul că Băsescu şi-a făcut o odraslă agramată parlamentar european? În ce ţară a Europei s-a mai întâmplat acest lucru?", a mai spus Marga.

Rectorul UBB consideră că la mijloc este "o ticăloşie" a lui Traian Băsescu, şeful statului urmărind să mobilizeze tinerii asistenţi sau lectori împotriva profesorilor şi decanilor.

"Această minirevoluţie culturală nu a dat rezultate nicăieri, iar pe de altă parte este o ipocrizie. Cine a oprit concursurile pentru asistenţi şi lectori din 2009 încoace? Guvernul lui Băsescu. Cine a tăiat veniturile acestor oameni? Guvernul lui Băsescu Totul este o demagogie pentru a antagoniza alte şi alte grupuri", a conchis rectorul UBB.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că este regretabil că primul semnatar al Pactului pentru educaţie, Mircea Geoană, a devenit adversar al Legii educaţiei, şeful statul criticând şi faptul că Ecaterina Andronescu şi Andrei Marga, la fel ca unii lideri sindicali, denigrează actul normativ.

"Dar, pe de altă parte, încrâncenarea pe care o provoacă Legea educaţiei este semnificativă pentru atitudinea faţă de orice schimbare importantă în acest sistem. Pe lânga dezbaterea democratică, a existat multă dezinformare în discursurile adversarilor schimbărilor din învăţământ. Şi aici trebuie să recunoaştem: campioni au fost liderii sindicali, doamna rector Andronescu, domnul rector Marga, care au făcut şi dumnealor o reformă a educaţiei, ale căror rezultate se văd acum, după zece ani", a mai spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii educaţiei naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.

Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă atât sesizarea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, cât şi pe cea formulată de 108 deputaţi PSD, PC şi PNL, apreciind astfel că Legea educaţiei este în acord cu prevederile legii fundamentale. Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" şi două "împotrivă".

Curtea Constituţională arată, într-un comunicat de presă, că în ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Senatului, cu majoritate de voturi, a constatat că este inadmisibilă.

În privinţa sesizării formulate de cei 108 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC şi Grupului parlamentar al PNL, Curtea, cu majoritate de voturi, a constatat că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea educaţiei naţionale, fundamentată pe critici extrinseci, este inadmisibilă, se mai arată în comunicatul CC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici