- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.01.2011, 17:01)
- Adelina Dragomir ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu a promulgat Legea educaţiei
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii educaţiei naţionale, informează Administraţia Prezidenţială. Anunţul privind promulgarea de către şeful statului a Legii educaţiei naţionale a fost făcut la circa două ore după cel privind decizia CC conform căreia legea este constituţională.
137 afișări

Băsescu a promulgat Legea educaţiei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Curtea Constituţională a decis, marţi, cu majoritate de voturi, că este constituţională Legea educaţiei naţionale adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, urmând să fie trimisă preşedintelui, pentru promulgare.
Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă atât sesizarea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, cât şi pe cea formulată de 108 deputaţi PSD, PC şi PNL, apreciind astfel că Legea educaţiei este în acord cu prevederile legii fundamentale. Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" şi două "împotrivă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump este acuzat oficial că a ascuns acasă, inclusiv în baie, documente cu secrete nucleare ale SUA
-
Fostul premier Boris Johnson a demisionat din funcţia de parlamentar
-
Secretar de stat, atac la Turcan: Să bagi pensiile militare în PNRR, apoi să susţii că nu au ce căuta
-
România condamnă decizia Rusiei de retragere din Tratatul privind Forţele Convenţionale din Europa
Curtea Constituţională arată, într-un comunicat de presă, că în ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Senatului, cu majoritate de voturi, a constatat că este inadmisibilă.
În privinţa sesizării formulate de cei 108 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC şi Grupului parlamentar al PNL, Curtea, cu majoritate de voturi, a constatat că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea educaţiei naţionale, fundamentată pe critici extrinseci, este inadmisibilă, se mai arată în comunicatul CC.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe