Mazăre nu poate justifica peste 137.000 de euro şi 143.000 de lei din averea sa, susţine ANI

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre nu poate justifica peste 137.000 de euro şi peste 143.000 de lei din averea sa, susţine Agenţia Naţională de Integritate, motiv pentru care a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

797 afișări
Imaginea articolului Mazăre nu poate justifica peste 137.000 de euro şi 143.000 de lei din averea sa, susţine ANI

Mazăre nu poate justifica peste 137.000 de euro şi peste 143.000 de lei din averea sa, susţine ANI (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Potrivit comunicatului citat, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate, în cuantum de 137.570 de euro şi 143.818 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 - mai 2015) de către Radu Mazăre, fost primar al municipiului Constanţa, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Din acest motiv, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Radu Mazăre în perioada iunie 2008 - mai 2015.

"Radu Ştefan Mazăre a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. După informarea acestuia cu privire la existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, Radu Ştefan Mazăre nu a depus punct de vedere în acest sens. Precizăm faptul că Agenţia a transmis în atenţia persoanei evaluate nu mai puţin de şase solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante”, se mai arată în comunicatul ANI.

Radu Mazăre a fost arestat în 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. Ca urmare, în 6 aprilie el a fost suspendat din funcţie, prin ordin al prefectului, iar în 22 mai el şi-a dat demisia din funcţia de primar al Constanţei. De asemenea, el a renunţat la calitatea de membru al PSD. În 8 iunie, prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Radu Mazăre, după ce acesta şi-a prezentat demisia din funcţie.

Mazăre a fost primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănţean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câştigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanţa, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici