Membrii unei grupări care vindea droguri în Târgovişte, audiaţi în urma unor percheziţii

Optsprezece persoane suspectate că vindeau droguri în municipiul Târgovişte sunt audiate de procurorii DIICOT, în urma unor percheziţii care au avut loc duminică, la locuinţele acestora din judeţul Dâmboviţa şi din Capitală, unde au fost găsite 1,4 kilogeame de canabis şi trei arme neletale.

602 afișări
Imaginea articolului Membrii unei grupări care vindea droguri în Târgovişte, audiaţi în urma unor percheziţii

Membrii unei grupări care vindea droguri în Târgovişte, audiaţi în urma unor percheziţii (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), gruparea ar fi fost constituită la sfârşitul anului 2013 - începutul lui 2014, de către 16 persoane, care ar fi procurat şi vândut canabis şi alte droguri de mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv unui număr mare de consumatori, în principal în municipiul Târgovişte.

Procurorii DIICOT au făcut, duminică, 17 percheziţii în judeţul Dâmboviţa şi două în Bucureşti, la locuinţele membrilor grupării, de unde au ridicat 1,4 kilograme de canabis, trei plante de canabis ajunse la maturitate, trei arme neletale, cântare electronice de mare precizie, precum şi suma de 4.000 de lei.

Anchetatorii au ridicat 18 persoane, în baza unor mandate de aducere, aceştia urmând să fie audiaţi de procurorii DIICOT, care vor decide dacă îi vor reţine pentru 24 de ore.

DIICOT a precizat că membrii grupării sunt suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv.

Surse judicare au declarat pentru MEDIAFAX că printre cei duşi la audieri sunt şi foşti membri ai clanului Ghenosu, care au intrat în această grupare după anihilarea reţelei din care făceau parte iniţial.

Percheziţiile au fost făcute de procurorii de la DIICOT Dâmboviţa şi de ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, cu sprijinul poliţiştilor de la BCCO Ploieşti, Bucureşti, SCCO Buzău, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa şi al jandarmilor de la IJJ Dâmboviţa. Acţiunea a fost sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale - Serviciul Operaţiuni Speciale Ploieşti şi Compartimentul Operaţiuni Speciale Dâmboviţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici