- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- AH1N1
- Revista presei
Metroul, în grevă generală, de marţi, pe termen nelimitat - VIDEO
Angajaţii de la Metrorex intră, marţi, în grevă generală, pe termen nelimitat, astfel încât metroul nu va circula între orele 5.00 - 16.00, urmând ca după ora 16.00 până la ora 23.00 să circule normal.
Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) nu au ajuns la nicio înţelegere cu ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu.
Sindicaliştii şi Berceanu s-au întâlnit, luni dimineaţă, pentru a încerca să găsească o soluţie de evitare a grevei generale.
Întâlnirea a avut loc după patru zile de pichetare a sediului Guvernului.
Sindicaliştii cer începerea negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă.
Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, înaintea şedinţei din 11 noiembrie a Guvernului, că bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2009 al companiei Metrorex va primi avizul Executivului.
"Cei de la metrou vor în fiecare an să aibă măriri de salarii. Stau mult acolo şi nu vor să vadă realitatea de afară. Au primit o mărire de 23% în 2008 şi cu 26% în 2009 ar fi 50% deja. Nu am cum să discut deloc despre nicio mărire salarială", a spus Berceanu.
Săptămâna trecută, joi dimineaţa, angajaţii Metrorex au fost în grevă de avertisment între orele 4.00 şi 6.00.
Rădoi: Reprezentanţii Guvernului ne-au sugerat să aşteptăm aprobarea bugetului pe 2010 din februarie
Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat, luni, că reprezentanţii Guvernului nu au venit cu nicio ofertă de majorare a salariilor şi că aceştia au sugerat sindicaliştilor să aştepte aprobarea bugetului pe 2010 care ar putea avea loc în luna februarie 2010.
Rădoi a spus la finalul întâlnirii dintre sindicalişti pe de o parte şi ministrul Radu Berceanu şi directorul general al Metrorex, Udrişte, pe de altă parte, că nu are nicio siguranţă că bugetul pe 2010 va fi aprobat în februarie, în condiţiile în care cel pe 2009 a fost aprobat în noiembrie.
Liderul sindical a arătat că cerut ministrului interimar Radu Berceanu să respecte Constittuţia şi legea contractelor colective de muncă, în care se prevede că administraţia este obligată să iniţieze negocieri după expirarea contractului colectiv.
Preşedintele USLM a precizat că Berceanu le-a spus sindicaliştilor că este posibil să fie convocaţi la o nouă negociere, luni, şi asfel să se ajungă la anularea grevei programate pentru marţi.
Rădoi a subliniat că este o situaţie "nedreaptă" pentru salariaţii de la merou care merită o majorare salarială atât timp cât productivitatea companiei a crescut cu peste 30%.
Potrivit liderului sindical, "nu este normal să fie eliminată subvenţia care se acordă în prezent Metrorex pentru că asta ar însemna că publicul călător va trebui să plătească peste 4 lei pentru o călătorie, în momenul de faţă plătind 1,2 lei".
Peste tot în lume metroul este subvenţionat, a subliniat Rădoi.
Acesta a arătat că salariul tarifar mediu al angajaţilor de la metrou este de 1.600 de lei, liderul sinidcal neprecizând însă cât este venitul mediu al anagajaţilor Metrorex.
Rădoi a subliniat că greva, care este posibil să aibă loc marţi la metrou nu are legătură cu alegerile şi campania electorală.
"Îi rog pe cei care fac asemenea speculaţii să termine cu glumele. Noi nu avem de-a face cu mişcarea politică. Vrem majorare salarială şi nu este nimeni de vină că la metrou a expirat contractul colectiv de muncă pe 1 noiembrie", a conchis Rădoi.
-
Orban: Voi anunţa cu 48 de ore înainte de Congres funcţia pentru care voi candida
Politic astăzi, 21:38
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, că va anunţa public funcţia la care va candida la Congresul extraordinar din martie, cu 48 de ore înainte de începerea Congresului, precizând că afirmaţia sa privind liberalismul nu s-a referit la Crin Antonescu. citeşte tot
-
Risc însemnat de avalanşe şi trasee închise în Masivul Bucegi
Social astăzi, 21:33
Salvamontiştii din Buşteni le reamintesc turiştilor că în această perioadă toate traseele din Masivul Bucegi sunt închise şi anunţă că pe toate văile din Bucegi există risc însemnat de producere a unor avalanşe, în condiţiile în care în unele zone stratul de zăpadă atinge un metru şi jumătate. citeşte tot
-
Toate drumurile din judeţul Prahova au fost redeschise circulaţiei
Social astăzi, 21:27
Toate drumurile din judeţul Prahova au fost redeschise circulaţiei, marţi după-amiază, drumarii reuşind să deszăpezească ultimele şase tronsoane de drum care, în cursul dimineţii, erau blocate total sau parţial din cauza troienelor. citeşte tot
-
Sibiu: Atenţionare privind intensificări ale vântului, pentru următoarele două zile
Social astăzi, 20:39
Prefectul judeţului Sibiu, Constantin Trihenea, a cerut, marţi, tuturor instituţiilor să fie pregătite de intervenţie, întrucât în judeţ au fost prognozate, pentru următoarele două zile, intensificări ale vântului, viteza acestuia putând să depăşească o sută de kilometri la oră în zona sudică. citeşte tot
-
Mai puţine posturi şi direcţii în MECTS, conform noii organizări
Social astăzi, 20:12
Numărul total de posturi din cadrul MECTS, inclusiv Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret va fi de 691, cu 139 mai puţin decât totalul celor din fostul minister al Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi fostul minister al Tineretului şi Sportului, potrivit organigramei instituţiei. citeşte tot
-
98% dintre plantele care se vând în magazinele de vise sunt periculoase
Social astăzi, 20:02
Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar şi de plante obişnuite, stropite cu substanţe interzise, a declarat pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu. citeşte tot
-
Cinci schiori care au vrut să coboare de la Cota 2000 au fost surprinşi de o avalanşă
Social astăzi, 19:31
Cinci schiori care au încercat, marţi după-amiază, să coboare de la Cota 2000, din Masivul Bucegi, au provocat şi au fost surprinşi de o avalanşă, doi dintre ei reuşind să se salveze, iar ceilalţi trei fiind recuperaţi teferi de către salvamontişti. citeşte tot
-
Toyota România recheamă 11.835 de vehicule cu posibile defecţiuni la acceleraţie
Toyota România va rechema în service 11.835 de vehicule posibil afectate de o defecţiune la pedala de acceleraţie, iar costurile verificărilor vor fi suportate de către companie, a anunţat, marţi, reprezentantul mărcii pe plan local, precizând că verificările vor fi finalizate în 60 de zile. citeşte tot
-
Boc: Condiţiile de licitaţie la deszăpeziri vor fi modificate, firmele să dispună de utilaje adecvate
Social astăzi, 19:09
Condiţiile impuse pentru atribuirea unui contract de deszăpezire vor fi modificate astfel încât la licitaţii să nu se poată prezenta decât firme care dispun de utilaje corespunzătoare unor astfel de intervenţii, potrivit premierului Emil Boc. citeşte tot











Mari NESIMTITI cei de la metrorex.
Ce se poate intampla daca si cei de la ApaNova vor intra in greva si vor distribui apa Bucurestenilor doar intre anumite ore si doar cate 2 sau 3 ore pe zi?
Sau daca vor intra in greva si societatile de salubritate si vor ridica gunoiul menajer si nu numai doar o data la doua luni, de exemplu?
Deci nu mai fortati mana guvernantilor .
Intra pe www.TraimBine.ro
pt. cei din mediul privat...aceti dreptate dar nu cumva e si vina voastra..nu am vazut un sindicat in mediul privat..daca ati avea curaj,ati fi uniti si nu v-ati sapa unii pe altii poate nu ar mai indrazni patronii sa va calareasca..aveti drepturi prin constituti...in domeniul privat merge mai bine sa-ti lingi seful in ureche...