Ministerul Educaţiei: 5.460 de candidaţi retraşi la titularizare, 55 eliminaţi pentru fraudă, 40 din alte cauze

Peste 29.000 de candidaţi au fost prezenţi, miercuri, la proba scrisă a concursului de titularizare, dintre care 5.460 s-au retras din motive medicale sau personale şi 95 au fost eliminaţi, 55 pentru fraudă, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

1143 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei: 5.460 de candidaţi retraşi la titularizare, 55 eliminaţi pentru fraudă, 40 din alte cauze

Ministerul Educaţiei: 5.460 de candidaţi retraşi la titularizare, 55 eliminaţi pentru fraudă, 40 din alte cauze (Imagine: Elvira Gheorghita/Mediafax Foto)

Potrivit datelor centralizate la MECTS, la proba scrisă a concursului de titularizare au fost înscrişi 38.101 candidaţi, dar la teste s-au prezentat 29.291 de persoane.

Dintre cei prezenţi, 5.460 s-au retras din concurs, 2.206 din motive medicale şi 3.254 din motive personale. De asemenea, 95 au fost eliminaţi, 55 pentru fraudă, iar restul întrucât aveau dosare incomplete.

În Capitală, au fost înscrişi la titularizare 3.001 candidaţi, dar la concurs s-au prezentat 2.308. Din totalul celor prezenţi, 269 s-au retras şi 20 au fost eliminaţi, 12 pentru fraudă, iar restul din alte motive.

Candidaţii care s-au retras după prima oră de concurs fără să scrie nimic pe lucrare, dar semnând pentru faptul că vor să plece din motive medicale sau personale, nu vor primi nicio notă, iar dacă au susţinut şi în 2010 un test similar, rezultatul obţinut atunci rămâne nemodificat. Candidaţii care însă au rezolvat o parte din cerinţa de la concurs şi apoi au părăsit sala, vor primi nota pentru cât au lucrat, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

La titularizare s-au înscris 38.101 candidaţi, dintre care peste 4.000 sunt absolvenţi din promoţia 2011. Numărul total de posturi didactice sau catedre vacante titularizabile este de 4.471, iar al celor vacante sau rezervate netitularizabile este de 42.731.

Cele mai căutate discipline sunt educatoare, institutori/învăţători, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, educaţie fizică şi sport, matematică, psihopedagogie specială, istorie, geografie, limba şi literatura franceză, religie ortodoxă, biologie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici