Ministrul Educaţiei doreşte încurajarea învăţământului în limbile minorităţilor

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, la Sibiu, că doreşte încurajarea învăţământului în limbile materne ale minorităţilor din România, declarându-se un adept al multiculturalismului.

Ministrul Educaţiei doreşte încurajarea învăţământului în limbile minorităţilor (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Daniel Funeriu s-a întâlnit, luni, cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu care a discutat probleme specifice ale învăţământului sibian, dar şi chestiuni legate de învăţământul în limba germană.

"L-am informat pe domnul primar, ca un lider important de opinie al comunităţii germane şi al României, despre demersul nostru legislativ şi am avut o discuţie deschisă despre finanţarea per capita a învăţământului", a declarat Daniel Funeriu, la finalul întrevederii cu primarul Sibiului.

Întrebat cum va rezolva problema învăţământului în limba germană, ameninţat cu dispariţia de "finanţarea per capita", ministrul s-a declarat un adept al multiculturalismului şi a anunţat că se vor găsi soluţii.

"Eu cred că învăţământul în limba germană, şi nu numai în limba germană, este o componentă foarte importantă a păstrării multiculturalismului din România. La nivelul ministerului, avem metode de a soluţiona acele probleme care vin din rândul comunităţilor izolate. De fapt, această problemă a finanţării per capita este doar la nivelul comunităţilor izolate, unde sunt doar câţiva copii care doresc să înveţe în limba maternă", a spus Funeriu.

El a spus că în aceste cazuri se vor avea în vedere două lucruri: importanţa păstrării identităţii culturale şi oportunitatea educaţională, "adică dacă aceasta este mai mare într-o clasă de patru-cinci elevi, cu copii care învaţă în limba maternă, sau oportunitatea educaţională este mai mare într-o clasă cu mai mulţi elevi unde învaţă limba germană sau alte limbi în paralel cu curriculum în limba română".

Funeriu a precizat că de aceeaşi problemă se lovesc şi comunităţile româneşti din localităţi cu populaţie majoritar maghiară.

"Aceeaşi problemă se pune nu numai în cazul minorităţilor naţionale, dar şi în cazul comunităţilor izolate de români care sunt în zone populate de comunitatea maghiară. Noi avem, la nivelul ministerului, un fond de rezervă pentru aceste cazuri, dar repet ataşamentul meu pentru păstrarea multiculturalismului în România. Este un lucru pe care, din păcate, îl vedem şi aici, în Sibiu. Avem foarte mulţi etnici germani, care au plecat în Germania, şi este o parte a tradiţiei noastre care s-a pierdut odată cu această plecare. Dorinţa mea este să încurajăm învăţământul atât în limba germană, cât şi în limbile altor minorităţi", a declarat Daniel Funeriu.

Ministrul a precizat că toate aceste probleme se vor rezolva punctual, fiecare caz urmând a fi analizat.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
FUNERIU ,
ÎNVĂŢĂMÂNT ,
MINORITĂŢI
COMENTARII
  • Moldovan Florentina 6 ian 2011

    ministerul de educatie acum nu ie voie sa aiba la scoala 25 de ore si ei au ultima ora cu 10 minute mai tarziu si uni copii pierd autobusul au un orar normal pana la unu doar ca joy au ore pana la ora trei
    cand vine de la scoala atuncii merge la activitati pana la ora 8 si dupa mai are si teme

  • kitr 7 sep 2010

    problele sa se dea in limbile minoritatilor nationale cum ar fi crosetatul ,fuga pe hol,limba tuta ,si sa le dea o diploma ca ce rost au altele dati-le cate o diploma de bacalaureat in fiecare an ca asta conteaza ca suntem in romania si nu uitati stampilele si semnaturile

  • christiy 22 feb 2010

    sper sa se tina de cuvind d-nul ministru. scoala in care invata copiii mei are multi ani in spate de traditie cu predare in limba germana. acum s-au hotarat brusc ca nu mai au nevoie de aceste clase. intrebarea noastra este ce se intampla cu copiii nostri care au studiat pana acum in germana, au dat tezele cu subiect unic in germana, iar acum cind mai au 1 sau 2 ani se trezesc in imposibilitatea de a-si mai da atestatele in limba germana. deci anii lor de sacrificiu nu inseamna nimic pt nimeni?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa